Sfaturi pentru Moș Nicolae de la ANPC. Alegeţi jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale!

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului sunt în alertă. Pe piaţă se vând jucării care îi pot răni pe cei mici. Părinţii trebuie să fie atenţi ca jucăriile să respecte categoria de vârstă, iar dacă sunt reproduceri după obiecte reale, cum sunt cuţitele, furculiţele sau pistoalele, copiii se pot juca cu ele doar sub supravegherea adulţilor.

05 Decembrie 2021, 11:53 (actualizat 05 Decembrie 2021, 12:03) |

În goana după cadouri, mulți părinți nu sunt atenți la ce scrie pe etichetele jucăriilor. Aleg doar ce le place celor mici, chiar dacă le pun sănătatea în pericol.

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor avertizează că fiecare jucărie trebuie să aibă înscris, pe ambalaj, datele producătorului sau ale importatorului, numărul unic de identificare a jucăriei și marcajul de conformitate.

Trebuie să alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Acestea trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată. Țineți cont că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească pe copii.

Inspectorii ANPC sunt în alertă în această perioadă.

Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”.

În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare. Orice reclamație legată de o jucărie cumpărată se face întâi la vânzător, iar dacă problema nu se rezolvă, trebuie să depuneți plângere la Protecția Consumatorului.

Source

Leave a Comment