Sibiu: 25 de polițiști de la Rutieră, cercetați pentru luare de mită

Anchetă de amploare în Poliţie după acuzaţii grave aduse unor agenţi de la rutieră. 25 de poliţişti din Sibiu sunt cercetaţi pentru 170 de infracţiuni, cele mai multe fiind fapte de corupţie. Procurorii îi suspectează că, timp de aproape doi ani, ar fi luat mită de la şoferii care încălcau regulile de circulaţie. Banii erau plătiţi inclusiv sub formă de sponsorizări pentru echipa de fotbal a Inspectoratului Judeţean Sibiu. Uneori, agenţii se mulţumeau şi cu mese gratuite la restaurante, mai spun anchetatorii.

19 Mai 2021, 20:53 |

Sistemul de sponsorizare la drumul mare, practicat de 25 de agenți de la Poliția Rutieră din Sibiu, a ieșit la iveală în urma unui denunț.

Anchetatorii au descoperit că din 2019 până acum câteva zile, polițiștii ieșeau pe traseu, îi opreau pe șoferii care încălcau regulile de circulație și le propuneau diverse variante ca să-i ierte de sancțiune.

Potrivit procurorilor, sumele variau între 50 și 500 de lei. Din datele făcute publice de anchetatori reiese că o parte din bani era plătită de contravenienți ca sponsorizare în contul Asociației Internaționale a Polițiștilor. Chiar erau întocmite contracte de sponsorizare cu diferite sume, pentru echipa de fotbal a IPJ Sibiu, din care făceau parte unii dintre polițiștii cercetați.

Președintele filialei Sibiu a Asociației Internaționale a Polițiștilor susține însă că nu are cunoștință de aceste lucruri, dar știe la ce competiții a participat echipa de fotbal.

Printre polițiști, erau unii care se mulțumeau și cu ciorbe și fripturi gratis, la restaurant, susțin procurorii.

Cum de a funcționat sistemul cel puțin doi ani fără că nimeni să-l descopere, explică sindicaliștii.

Cei 25 de polițiști sunt cercetați pentru 170 de infracțiuni, printre care luate de mită, abuz în serviciu și fals. Sunt și 107 persoane suspecte de dare de mită. Iar 8 dintre acestea au fost deja audiate de procurori.

Source

Distribuie știrea