Sibiul, al zecelea județ cu echipaje SMURD pe motociclete

Câştigă minute preţioase în lupta pentru viaţă şi pot interveni în cele mai dificile zone urbane. Este vorba despre motocicliştii SMURD, paramedici echipaţi special pentru a oferi ajutor în situaţii de urgenţă. De astăzi, şi în Sibiu două echipaje moto sunt pregătite să acorde primele îngrijiri celor aflaţi în dificultate până la sosirea ambulanţelor.

Noile echipaje de intervenție medicală din cadrul SMURD Sibiu sunt două motociclete cu dotări performante care sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor.

În comparație cu o ambulanță normală, timpul de intervenție poate fi și cu 10 minute mai scurt pentru a ajunge la cei aflați în situații critice, minute care fac diferența intre viață și moarte.

În partea stângă au defibrilator pentru stopuri de asemenea un aspirator manual, cabluri de EKG și I-gel pentru protezarea căilor aeriene. În partea din spate vom avea o butelie de oxigen, mănuși, protecția e importantă, măști de oxigen, o trusă de laringoscopie, aparat de glicemie, tensiometru manual etc.

În funcție de condițiile meteo, motocicliștii SMURD vor interveni la toate solicitările înregistrate la 112, pentru că au cele mai bune șanse să ajungă rapid la intervenții în condiții de trafic aglomerat.

CITEȘTE ȘI: Cercetător la Universitatea din Birmingham: O adevărată „epidemie” de cancer afectează persoanele cu vârste sub 50 de ani

Bogdan Chilag, medic la SMURD Sibiu: Orice minut scurs la un stop cardiac scade șansele cu 15%. Ajungem mai repede câștigam șanse la viață, paramedicii sunt antrenați în caz de stop cardiac.

Cele două motociclete SMURD au costat peste 400.000 de lei și au fost achizionate printr-un parteneriat public-privat.

CITEȘTE ȘI: România, printre țările preferate pentru turismul medical

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: Am început cu acest sistem de mai mulți ani, prima dată a fost un program pilot în București. Le punem în orașe cu drumuri aglomerate, pot ajunge foarte rapid. Sunt dotate cu echipamente de primă intervenție până la sosirea unei ambulanțe , cumpără timp pentru anumite categorii, stop cardiorespirator, hemoragie masivă etc

Echipaje de intervenție medicală pe două roți mai există în nouă județe. Sunt utilizate și în Germania, Anglia, Ungaria sau Franța.

Distribuie știrea