Simona Bucura Oprescu, la TVR Info: Principalul nostru obiectiv este să facem o lege a salarizării bună

După Legea pensiilor, Ministerul Muncii lucrează la Legea salarizării, a explicat, la TVR Info, Simona Bucura Oprescu. Ministrul nu a oferit însă un orizont de timp pentru finalizarea acesteia.

20 Noiembrie 2023, 22:15 (actualizat 20 Noiembrie 2023, 23:15) Știrile TVR |

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Acum, finalizând proiectul Legii pensiilor, vom trece și la alte reforme. Fiindcă Ministerul Muncii sigur este angajat pentru a face o lege a salarizării plecând și de la experiența – să știți că și legea salarizării anterioară a fost o lege bună, numai că în aplicarea ei am constatat cu toții care sunt deficiențele de care ne-am lovit. În această perioadă, noi am mers în paralel și am făcut partea de dialog social, am finalizat partea de dialog social, sigur vom continua cu reașezarea coeficienților, cu popularea familiilor ocupaționale și cu redefinirea ierarhizării, după care vom merge în zona de calcul de impact și apoi a negocierilor cu Comisia.

Ministrul Muncii nu a oferit însă un orizont de timp pentru finalizarea Legii salarizării.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Ați observat și în ceea ce privește legea pensiilor că am fost prudentă și nu m-am aruncat. Și de fiecare dată când m-ați invitat la emisiune am spus: „Vă rog să așteptați, întâi să livrăm și apoi să comunicăm, astfel încât comunicarea noastră să fie limpede. Iar ceea ce spunem să aibă greutate„. Atât legea salarizării cât și legea pensiilor sunt aferente cererii de plată 4, avem un decalaj legat de PNRR, prin urmare principalul nostru obiectiv este să facem o lege a salarizării bună.

Source

Distribuie știrea