![](https://tvrinfo.ro/wp-content/uploads/2024/03/agerpres_11196549.jpeg)
Campioana română a postat marți noaptea, pe Instagram, un mesaj amplu după vestea reducerii pedepsei sale de către TAS, de la 4 ani, la 9 luni. Ea explică ce înseamnă această decizie și mulțumește celor care au crezut în nevinovăția ei până la capăt.
Într-o hotărâre unanimă, Tribunalul m-a absolvit de orice acuzație pivind acuzațiile de dopaj în sînge, spune Simona Halep, în postarea ei. De asemenea, s-a stabilit în unianimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv la Roxadustat a rezultat din contaminarea accidentală a suplimentului, ceea ce a dus la reducerea sancțiunii la nouă luni.
ITIA trebuie să îi plătească 20.000 de franci elvețieni – cheltuieli de judecată
Jucătoarea română de tenis mai spune că instanța a decis ca ITIA să îi plătească cheltuieli de judecată în valoare de 20.000 de franci elvețieni (aproximativ 20.800 de euro).
Sportiva mai spune că, în mijlocul acestei călătorii provocatoare, credința ei neclintită în integritatea adevărului și în dreptate au fost farul ei.
Recunoscătoare avocașilor, sponsorilor, fanilor și câtorva sportivi
Simona Halep: În ciuda acuzațiilor descurajante și a unei opoziții extreme, spiritul meu a rămas susținut, ancorat în convingerea mea neclintită că sunt un atlet curat. Această încercare a fost o dovadă a rezistenței, iar triumful adevărului este o justificare dulce-amăruie care, deși amânată, este extrem de îmbucurătoare.
Jucătoarea de tenis este recunoscătoare echipei sale de avocați, sponsorilor, fanilor fideli și câtorva concurenți lăudabili, care au fost pilonii ei de putere.
#contaminatacuintegritate
Simona Halep: Sprijinul copleșitor din partea atâtor români mi-a întârit și hotârârea, permițându-mi să susțin această cauză până la o decizie dreaptă și onorabilă.
Sunt nerăbdătoare să întorc această pagină și să revin în turnee cu o vigoare reînnoită și cu un spirit revigorat, mai spune sportiva din România, care își încheie postarea cu eticheta #contaminatacuintegritate