După profesori, şi sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă. Mii de angajaţi din spitale protestează, astăzi, în centrul Capitalei, nemulţumiţi de salarii, sporuri şi de blocarea posturilor din sistem. De la Guvern, vor pleaca în marş ca să-şi strige nemulţumirile la Ministerele Sănătăţii şi Muncii, dar şi în faţa Parlamentului.
ACTUALIZARE Sindicaliştii vor pleca în marş, la ora 12.00, din Piața Victoriei către Piața Revoluției.
„În şedinţa de Guvern de astăzi aprobăm şi vom lua decizia în ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă prin care vom face în aşa fel încât acele dezechilibre privind neaplicarea integrală a legii 153 privind salarizarea să fie rezolvate şi în felul acesta toate categoriile profesionale, atât din sănătate, cât şi din celelalte instituţii, inclusiv din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, vor fi beneficiarii încheierii acestei aplicări a legii 153”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
Membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, 7 iunie, acţiuni de grevă japoneză, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.
Revendicările sindicaliştilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.
De asemenea, se solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, „acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem”.
În plus, conform Sanitas, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.