Sistemul de Garanție–Returnare ar putea fi extins. În prezent, putem recicla doar sticle, însă alte zeci de categorii de ambalaje ajung tot la groapa de gunoi. Și evident, poluează! Întrebat când am putea spera ca sistemul să includă și aceste categorii de ambalaje, ministrul Mediului Mircea Fechet s-a limitat în a răspunde că „deocamdată infrastructura nu ne permite”. Nu de aceeași părere sunt firmele de reciclare care spun că se poate, dacă se dorește!
Zeci de milioane de amabalaje din plastic ajung în acest moment în centrele de reciclare din toată țara. Alte zeci de milioane rămân însă să facă rău mediului pentru că nu sunt primite la reciclare. Vorbim despre sticle de exemplu pentru lapte, șampoane însă și despre conserve. Acestea nu sunt, în acest moment, valorificate, așa că ajung tot la groapa de gunoi.
Ministrul Mediului spune că, deocamdată, nu se pune problema reciclării și acestor categorii de recipiente deoarece infrastructura nu permite acest lucru.
MIRCEA FECHET – ministrul Mediului: Nu ne propunem să introducem alte categorii de produse în sistemul de Garantie-Returnare, nici borcane cu zacuscă, nici bidoane de șampon, deoarece infrastructura pe care am decis să o implementăm nu permite alte tipuri de materiale.
Reprezentanții firmelor de reciclare sunt însă de altă părere. Sistemul ar putea fi extins cu minime investiții și astfel s-ar rezolva si această problemă.
CONSTANTIN DAMOV – preşedinte, Coaliţia pentru Economia Circulară: Soluția este – colectarea să se facă separat. Așa cum separăm sticla de pet să separăm petul alimentar de petul nealimentar si practic în loc să avem trei containare în spate, va trebui să avem patru containere. Lucrul acesta presupune o mică modificare a echipamentelor cât și acceptarea producătorilor din zona cosmetică, detergenți, etc și asumarea de către Guvern.
RAUL POP – specialist în gestionarea deşeurilor: La început poți să începi cu o gamă mai restransă, dar eu cred că în viitorul foarte apropiat de maxim un an sau doi, sistemul de Garantie-Returnare va fi capabil să administreze și alte tipuri de ambalaje.
Sistemul de Garantie-Returnare functionează, după un start greoi, cu motoarele turate la maximum. România trebuie să facă însă mult mai mult la acest capitol.
DRAGOŞ POROJNICU – jurnalist TVR: În cele șase luni de la implementarea sistemului de Garantie Returnare, producătorii au pus pe piată nu mai puțin de 152.000 de tone de ambalaje, dintre care doar 29.000 au ajuns la reciclatori.
În prezent, România plăteşte aproape 200 de milioane de euro pe an către Uniunea Europeană (UE) pentru ambalajele de plastic pe care nu le reciclează.