Ucraina a primit sistemul de apărare Patriot din România, a anunțat presa de la Kiev, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Apărării. Ocazie pentru președintele Zelenski care a mulțumit din nou României pentru ajutorul militar. Liderul de la Kiev s-a întânit și cu noul secretar general al NATO, fostul premier olandez, Mark Rutte.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Apărării, Constantin Spânu, a confirmat pentru știrile TVR că sistemul de apărare Patriot al României a ajuns în Ucraina. Acest sistem va contribui la apărarea spațiului aerian al Ucrainei, în condițiile în care Rusia și-a intensificat loviturile cu drone și rachete
Cu această ocazie, președintele Zelenski a mulţumit încă o dată României pentru sistemul Patriot furnizat.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Îi mulțumesc mai ales României, pentru sistemul Patriot! Putem să obţinem o şi mai mare eficienţă, putem opri teroarea rusească dacă doborâm împreună dronele Shahed şi rachetele!
Noul secretar al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, a ajuns la Kiev, în prima să vizită externă de la preluarea funcției. La întrevederea cu președintele Zelenski, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina.
Mark Rutte, Secretarul General al NATO: Ucraina este mai aproape de NATO decât a fost vreodată şi va continuă pe aceasă cale până veţi deveni membri ai Alianţei noastre. NATO este alături de Ucraina, pentru securitatea dumneavoastră şi a noastră.
Bombele teleghidate rusești au lovit în plin un cartier de locuințe din Harkov, al doilea oraș că mărime al Ucrainei. Potrivit oficialilor ucraineni, printre cei răniți este și un copil de trei ani.
Volodimir Tymoshko, şeful Departamentului de Poliţie din Harkov: Acesta este un fragment din bombă aeriană teleghidată. În general, în decurs de 20 de minute, inamicul lansează 5 bombe aeriene teleghidate
din avioanele Su-34.
Rusia ar fi folosit cea mai puternică bombă convențională în Ucraina, așa zisă mama a tuturor bombelor. Este vorba despre o bombă de aviație care ar fi explodat în orașul VOVCIANSK. Însă oficialii de la Kiev au negat informația difuzată pe rețelele de socializare.