• Thu. Oct 21st, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Şofer urmărit de poliţişti pe motiv că avea un pistol a murit într-un accident. Pistolul s-a dovedit a fi o brichetă

Aug 24, 2021

Bărbatul avea 50 de ani şi era din municipiul Curtea de Argeş

Ulterior, în urma verificărilor făcute în maşină s-a constatat că pistolul era de fapt o brichetă nefuncţională, informează IPJ Vâlcea.

“În data de 24 august, ora 02,34, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu alţi prieteni în municipiul Râmnicu Vâlcea, bulevardul Dem Rădulescu, un alt bărbat la volanul unui autoturism le-a arătat un pistol după care ar fi plecat de la faţa locului. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, şoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliţie, care a pornit în urmărirea lui”, precizează IPJ Vâlcea.

Conform sursei citate, la o intersecţie, şoferul urmărit a intrat în coliziune cu un alt autoturism şi a murit.

Bărbatul avea 50 de ani şi era din municipiul Curtea de Argeş.

“În urma verificărilor efectuate a fost găsit în autoturism şi pistolul în cauză, acesta dovedindu-se a fi o brichetă nefuncţională. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul
“, mai informează IPJ Vâlcea.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *