Solicitările trimise Patriahiei de Înaltpreasfințitul Teodosie pentru a ridica Arhiepiscopia pe care o păstorește la rangul de Mitropolie au încins spiritele în interiorul BOR

Scandalul dintre Arhiepiscopul Tomisului Teodosie și conducerea Patriarhiei Române a depășit linia roșie din nou. Ierarhul de la malul mării vrea ca Arhiepiscopia pe care o păstorește să fie ridicată la rang de Mitropolie, însă Patriarhia refuză şi îl avertizează că ar putea fi sancţionat în următoarea ședință a Sfântului Sinod. Înaltpreasfințitul Teodosie a vrut să organizeze un marș de susținere, idee la care a renunțat între timp.

Solicitările trimise Patriahiei în ultima perioadă de către Înaltpreasfințitul Teodosie pentru a ridica Arhiepiscopia pe care o păstorește la rangul de Mitropolie au încins spiritele în interiorul Bisericii Ortodoxe Române.

Totul a culminat cu intenția ierarhului tomitan de a organiza un miting de susținere, mascat de sărbătoarea închinată Sfântului Haralambie, lucru negat, însă, de acesta.

„Arhiepiscopia Tomisului nu este inițiatoarea sau organizatoarea acestui eveniment. Deși înțelegem frustrarea justificată a poporului pentru cele două decenii în care, cu multă cuviință, Arhiepiscopia Tomisului a depus numeroase solicitări de recunoaștere a adevărului privind Mitropolia Tomisului și dreptul incontestabil al acesteia, solicitări respinse până la momentul de față, îndemnăm și de această dată credincioșîi să mențină ascultarea și rânduiala în calitatea lor de fii ai Bisericii.”

Cert este că mitingul, prezentat ca inițiativă laică, s-a transformat într-o procesiune religioasă.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Iată, este multă sfințenie într-o procesiune și suntem trei ierarhi reprezentând aceeași ortodoxie din 3 țări alăturate – România, Bulgaria și Grecia.”

Demersul Înaltpreasfinţitului Teodosie a fost taxat dur de Patriarhia Română, care a transmis într-un comunicat oficial că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă încă din martie 2003 de Sfântului Sinod, prezidat de Patriarhul Teoctist.

În plus, acum, nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii.

Dragoș Porojnicu, jurnalist TVR: „Reprezentanții Patriarhiei ne-au transmis că în următoarea ședință a Sfântului Sinod vor fi discutate faptele imputate Arhiepiscopului Teodosie. Printre acestea, încălcarea ordinii statutare, tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică.”

Reporter: – Știm că nu este momentul, ne puteți spune ceva despre ceea ce transmis Patriarhia?

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: – Nu e cazul.

Radu Preda, preot: „Sinodul poate să îi ceară să se retragă, dar cu condiția să nu mai agite spiritele, ceea ce nu este niciun fel de garanție. Poate să îl îngăduie și să îi ceară să își bage mințile în cap, ceea ce iarăși nu e sigur. (…) Cred că se va impune o înființare a, cel puțin ca metodă deocamdată, de diminuare a daunelor, a unui episcop vicar care să ia în mâini acele aspecte ale vieții bisericești pe care ierarhul actual și probabil datorită vârstei, dar și, repet, a rătăcirii sale personale, nu mai este în stare să și le asume.”

De-a lungul timpului, Arhiepiscopul Teodosie a fost implicat în multe scandaluri decontate și de Patriarhie.

Ultimul dintre ele a avut loc în decembrie, când Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală față de Teodosie pentru cumpărare de influență.

Distribuie știrea