Potrivit unui comunicat al CNAB citat de Agerpres, decizia a fost luată având în vedere situaţia financiară a companiei şi rezultatele pe primele 5 luni ale anului 2021.
Astfel, 800 de angajaţi, din totalul de 1.370 activi, vor intra pe rând în şomaj tehnic, cei mai mulţi dintre ei pentru o perioadă de patru săptămâni, iar o parte timp de două săptămâni.
„Măsura şomajului tehnic va fi implementată astfel încât impactul asupra pasagerilor să fie nesemnificativ”, dau asigurări reprezentanţii CNAB.
În prezent, traficul aerian de pasageri, deşi în creştere, se situează la 40% faţă de nivelul din 2019.