Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (31 ani, 45 WTA) a fost eliminată în primul tur la turneul de la Berlin (WTA 500), dotat cu premii totale de 850 000 de dolari, de spaniola Garbine Muguruza, scor 6-3, 6-2.
Sorana a fost învinsă într-un meci care a durat o oră și 20 de minute.
Pentru participarea de la Berlin, sportiva noastră va primi un premiu în valoare de 5.362 de euro şi un singur punct în ierarhia WTA.
În turul al doilea, Garbine Muguruza (13 WTA, a șasea favorită) va juca împotriva Elenei Rybakina (21 WTA).
Turneul „bett1open”, patronat de cancelarul german Angela Merkel, se dispută în perioada 12-20 iunie, pe iarbă și este un turneu pregătitor pentru Wimbledon, al treilea Grand Slam al sezonului. Principalele favorite sunt Aryna Sabalenka (1), Elina Svitolina (2), Bianca Andreescu (3) și Karolina Pliskova (4).
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă