Sorana Cîrstea: Condiţiile din România sunt umilitoare. Suntem folosiţi în scop de câştiguri politice

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a postat un mesaj pe un site de socializare, după medaliile obţinute de tricolori la Jocurile Olimpice de la Paris, în care a afirmat că sportivii români sunt „folosiţi în scop de câştiguri politice” în condiţiile în care condiţiile de antrenament din ţară la orice disciplină sunt „deplorabile” şi „umilitoare”.

„Toţi se bucură şi se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanţă. Din păcate, de 30 de ani nu se investeşte şi nu se creează niciun fel de condiţie pentru sportul românesc. Am ajuns să ne bucurăm şi să trăim extazul din excepţii, din unice performanţe nefireşti. La fiecare întrecere suntem ,,David” împotriva lui Goliat. Ţări mult mai mici sau mai puţin dezvoltate decât a noastră au înţeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor îşi creează o identitate la nivel global. În ceea ce priveşte orice sport din România, condiţiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Nu cerem, dar suntem folosiţi în scop de câştiguri politice. După toate pozele şi felicitările, toţi dispar şi se mai întorc abia după 4 ani, când mai are loc o nouă ‘anomalie’ fericită. Din păcate, de la mediul politic nu mai avem aşteptări de mult timp, pentru că au trecut 35 de ani şi tot ce mai există sunt pozele. Primim mult mai mult ajutor de la sponsori privaţi, care răsar timid când prind o cale şi le mulţumim pentru acest singur sprijin”, a scris Cîrstea, care a reprezentat România la două ediţii a Jocurilor Olimpice, Beijing 2008 şi Londra 2012.

„Este o mândrie momentul în care un sportiv român câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel naţional. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de poveşti crunte care stau în spatele acestor rezultate. Mă uit la televizor, iar emoţiile mele sunt mixte, întrucât pe de o parte plâng de bucurie când văd un om care sfidează orice lege a posibilului de unul singur, iar pe de altă parte sunt total dezamăgită când îmi amintesc unde s-a ajuns şi în ce condiţii se mai pot obţine rezultate”, a adăugat ea.

Cîrstea a subliniat că nu vorbeşte în numele jucătorilor de tenis, care sunt într-un fel privilegiaţi, ci în numele sportivilor de la celelalte discipline din România.

„În acest paragraf nu vorbim despre tenis, noi fiind privilegiaţi în comparaţie cu 99% din atleţii din România. Noi ne descurcăm într-un fel sau altul, astfel că ceea ce încerc să punctez reprezintă celelalte zeci de federaţii. Suntem o ţară mare, cu o barcă mică, iar în câţiva ani (nu decenii) o să ne rămână doar un colac de salvare”, a menţionat ea.

„Nu mă aştept să se schimbe ceva, nu mă aştept să mai apară alte excepţii, însă având câteva mii de meciuri cu steagul României pe tabelă, consider că am câştigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume, această fiind realitatea brută. Aş încheia prin a repeta că nu solicit nimic personal, dar nu mă feresc să spun că le mulţumesc tuturor sportivilor din acea barcă şi a celor zeci de mii de tineri care au fost scufundaţi din cauza condiţiilor locale, înainte de a ajunge la debarcader!”, a mai spus Sorana Cîrstea.

Postarea jucătoarei de tenis vine la doar 12 ore după semnalul de alarmă tras de înotătorul David Popovici, dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris, referitor la condiţiile de antrenament ale sportivilor români.

Miercuri noaptea, după finala de la 100 m liber de la Paris, Popovici a declarat că ar vrea ca medaliile sale de aur şi bronz de la Paris să aducă mai multe investiţii în săli de sport. El a explicat că nu este normal să se sufoce la antrenamentele pe care le efectuează la bazinul din Complexul „Lia Manoliu” pe timpul iernii când este acoperit cu un balon.

România are până acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câştigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obţinută de Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, şi una de bronz, obţinută de David Popovici la 100 metri liber.

Distribuie știrea