Sorin Grindeanu spune că statul trebuie să recupereze de la Blue Air sumele alocate pentru repatrierea românilor

Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat că Guvernul va aproba miercuri o hotărâre pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea repatrierii cetăţenilor români afectaţi de anularea zborurilor companiei Blue Air şi a subliniat că statul va trebui să recupereze sumele alocate de la compania aeriană care a provocat situaţia.

07 Septembrie 2022, 12:07 (actualizat 07 Septembrie 2022, 12:20) Știrile TVR |

Sorin Grindeanu

Astăzi avem pe ordinea de zi hotărârea de guvern privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022 pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în vederea suportării costurilor pentru repatrierea unor cetăţeni români, precum şi pentru acordarea unui ajutor financiar de urgenţă. Astăzi vom adopta această hotărâre de guvern„, a declarat Sorin Grindeanu în cadrul şedinţei de guvern.

Vicepremierul a subliniat că nu doar ANPC, aşa cum a cerut premierul, ar trebui să se ocupe de recuperarea datoriilor de la Blue Air, care a primit în 2020 un ajutor de la stat de 300 de milioane de lei, ci şi ANAF şi celelalte instituţii implicate în aceste proceduri.

Vorbim de o companie privată, Blue Air, o companie care, chiar dacă a primit un ajutor în anul 2020 de vreo 300 de milioane în acea perioadă şi pe care statul trebuie să-l recupereze şi vă mulţumesc că aţi dat sarcină către anumite structuri guvernamentale şi către ANPC, dar eu cred că e cazul şi către ANAF şi către celelalte instituţii care se ocupă de recuperarea acestor datorii. În acest moment ştiu că se află această companie într-o procedură de concordat şi domnul ministru al Finanţelor probabil cunoaşte în detaliu acest lucru, dar, repet, vorbim de relaţii comerciale, vorbim de regulamente europene, dar totodată Guvernul României trebuie să se preocupe de cetăţenii săi, aflaţi într-o situaţie deosebită şi tocmai de aceea, urmare a deciziilor dumneavoastră şi de aseară, şi din această dimineaţă am promovat această hotărâre de guvern„, a mai declarat Grindeanu.

El a punctat că se lucrează la un mecanism cât mai eficient pentru repatrierea românilor afectaţi de anularea zborurilor Blue Air, având în vedere că situaţia nu este simplă.

Sigur, va trebui şi se lucrează la punerea în funcţiune a unui mecanism, pentru că lucrurile nu sunt simple. Să mergi să găseşti sloturi în fiecare aeroport, să poţi să aterizezi, să preiei călătorii, să găseşti pe un alt aeroport, dar colegii mei şi colegii de la Tarom şi ceilalţi din acest domeniu încearcă să pună la punct acest mecanism, astfel încât să putem să depăşim această situaţie creată ieri după-masă„, a explicat Grindeanu.

Source

Distribuie știrea