Agenţia de rating S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB- pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectivă stabilă. O veste bună doar pe jumătate, pentru că analiştii agenţiei de rating trag şi câteva semnale serioase de alarmă.
S&P spune că România are o perspectivă stabilă, păstrează ratingul României. Într-o declarație citată de news.ro ministrul Marcel Boloş apreciază că „raportul confirmă că investiţiile pe care le finanţam din bani europeni şi pentru care asigurăm cofinanţarile vor sprijini o perspectiva de creştere economica substanţiala de aproximativ 3,6%, în medie, între 2025 şi 2027”.
Însă, aceasta nu este toată povestea, pentru că sunt și semne de îngrijorare. Agenția de rating precizează că principalii factori care ar putea conduce la înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt: creşterea deficitelor guvernamentale şi al nivelului datoriei publice că procent din PIB peste proiecţiile actuale ale agenţiei.
Mai mult, jurnaliștii de la Hotnews spun că analiștii agenției de rating au spus mai mult în comunicat decât a lăsat Ministerul de Finanțe să se înțeleagă. Și nu sunt lucruri de ignorat, pentru că se referă la evoluția economiei Românești pe termen scurt și la pericolele care ne pasc pe noi toți.
În primul rând, impactul creșterii pensiilor și salariilor bugetarilor. S&P avertizează că aceste majorări vor exercita presiuni semnificative asupra bugetului până în 2027.
Deficitele bugetare, influențate de cheltuielile preponderent electorale, sunt proiectate să atingă aproape 6% din PIB în acest an, cu o consolidare abia prevăzută în următorii ani. Așa că din finalul acestui an și cu siguranță anul viitor trebuie să ne așteptăm la vești ceva mai proaste.
În limbaj economic asta se cheamă corecții și ajustări.
Cu deficite medii anticipate de peste 5% din PIB între 2025 și 2027, S&P sugerează că ajustările fiscale suplimentare, precum creșterea TVA-ului, ar putea fi necesare pentru a atinge ținta de deficit de 3% din PIB până în 2027.
Și încă un lucru important. Economia României se confruntă cu provocări structurale, spun analiștii S&P inclusiv o populație activă în scădere. Ei subliniază că lipsa de eforturi de reformă ar putea afecta creșterea economică pe termen lung.