• Mon. Oct 18th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

SpaceX a trimis în spaţiu primul echipaj exclusiv civil într-o misiune de trei zile pe orbita Terrei

Sep 16, 2021

Patru civili americani au început miercuri seara o călătorie incredibilă în spaţiu la bordul unei capsule SpaceX, unde vor petrece trei zile într-o misiune de turism spaţial lansată pe orbita Terrei, fără niciun astronaut profesionist la bord, o premieră istorică, relatează joi agenţiile internaţionale de presă.

16 Septembrie 2021, 10:50 (actualizat 16 Septembrie 2021, 10:56) |

SpaceX a trimis în spaţiu primul echipaj exclusiv civil într-o misiune de trei zile pe orbita Terrei

Racheta Falcon 9, care transporta capsula Crew Dragon a SpaceX, a decolat de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida la ora locală 20:02 (01:02 GMT joi). Aceasta s-a aflat oficial în spaţiu după mai puţin de 50 de minute.

Misiunea denumită Inspiration4 marchează un pas uriaş în turismul spaţial. Misiunea este realizată de SpaceX, cea mai renumită companie din domeniul înfloritor al zborurilor spaţiale comerciale, şi finanţată de americanul Jared Isaacman, fondatorul şi directorul executiv al companiei din domeniul comerţului online Shift4 Payments.

Jared Isaacman este liderul echipajului din care mai fac parte alţi trei turişti spaţiali în cadrul unei misiuni de trei zile, de la momentul lansării de la baza Cape Canaveral, Florida, şi până la aterizarea în Oceanul Atlantic.

Mogulul din domeniul tehnologiei, în vârstă de 38 de ani, a achitat o sumă neprecizată, dar probabil exorbitantă, miliardarului Elon Musk, patronul SpaceX, pentru a-l transporta pe orbită însoţit de cei trei coechipieri selectaţi în urma unor proceduri speciale la bordul capsulei Crew Dragon.

“Echipajul nostru poartă responsabilitatea şi importanţa acestei misiuni în timp ce ne pregătim să decolăm”, a declarat Isaacman chiar înainte de lansare. “Am fost bine pregătiţi pentru provocările care ne aştepată în următoarele trei zile”, a mai spus el.

Isaacman, care este calificat pentru a pilota avioane comerciale şi militare, şi-a asumat rolul de ”comandant” al misiunii. El este însoţit de Hayley Arceneaux, de 29 de ani, supravieţuitoare a cancerului osos, care lucrează ca asistentă medicală la spitalul pentru copii St. Jude, Chris Sembroski, de 42 de ani, veteran din aviaţia americană şi inginer aerospaţial, şi de geoloaga Sian Proctor, în vârstă de 51 de ani.

Misiunea Inspiration4 a fost concepută de Isaacman în principal pentru a atrage atenţia şi finanţări către una dintre acţiunile sale caritabile preferate, spitalul pentru copii St. Jude, unul dintre principalele centre de oncologie pediatrică din Statele Unite. Miliardarul a promis o donaţie în nume personal de 100 de milioane de dolari în beneficiul institutului.

Misiunea SpaceX este proiectată să-i transporte pe cei patru pasageri acolo unde nu a mai ajuns niciun echipaj alcătuit în exclusivitate din civili şi anume pe orbita Terrei. Odată ajunşi acolo, vor înconjura Pământul la fiecare 90 de minute cu peste 27.360 de kilometri pe oră, o viteză de aproximativ 22 de ori mai mare decât viteza sunetului. Altitudinea ţintă este de 575 de kilometri, deasupra orbitei Staţiei Spaţiale Internaţionale şi chiar a telescopului Hubble.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *