Legea propusă de Ministerul pentru egalitatea de gen, la iniţiativa guvernului de stânga, a fost aprobată de parlament în luna februarie.
De atunci, au fost aprobate amendamente la noua lege. Practic, au fost înlăturate bariere care vor facilita accesul la avort şi la schimbarea sexului pentru persoanele trans.
După votul parlamentului din februarie, ministrul pentru egalitatea de gen Irene Montero a vorbit despre o „zi istorică pentru progresul drepturilor feministe”.
Concediul menstrual nu reprezintă o reglementare comună, notează dpa. Nu există o prevedere comparabilă în legea germană. În Taiwan, femeile pot sta acasă numai trei zile pe an, iar atunci primesc doar 50% din salariu.
În Coreea de Sud angajatorii trebuie să le dea angajatelor o zi de concediu menstrual pe lună dacă fac o cerere, dar legea nu specifică cine va plăti acele zile.
Pentru a-şi lua concendiu menstrual, salariatele din Spania au nevoie de un bilet de la medic. Durata concediului menstrual este în principiu nelimitată.
Potrivit legii, durata concediului depinde de cât de severă este durerea şi cât de mult durează. Costurile sunt acoperite de stat.