
O companie spaniolă a lansat pe piață robotul care gătește paella, mâncarea tradițională cunoscută în toată lumea. Singura cerință este să aibă toate ingredientele necesare pregătite de dinainte. Știe exact ordinea în care să le introducă în tigaie, își ia singur ustensile pentru a amesteca din când în când și știe exact când să oprească focul pentru ca paella să fie perfect gătită.
Experții în arta culinară spaniolă au primit vestea cu scepticism, așa că au venit să se convingă dacă paella realizată hi-tech este la fel de bună ca cea gătită de ei.
Spaniolii au în jur de 100 de rețete diferite pentru paella. Chefi din toată lumea vin la școlile de gastronomie din Spania pentru a învața să gătească o paella perfectă.
Până acum însă toate comenzile primite pentru robotul bucătar au fost de la lanțuri hoteliere din străinătate. Cei mai încântați de noua tehnologie au fost japonezii, care abia așteaptă să adauge paella în meniul restaurantelor.