La acest centru de vaccinare, medicii nu stau niciodată degeaba. Permanent vine cineva să se imunizeze. Așa a fost în fiecare zi de când s-a deschis centrul din comuna Râciu. Astfel, cei mai mulți dintre locuitori s-au vaccinat deja. Când îi întrebi despre decizia lor, toţi vorbesc despre spirit civic şI responsabilitate.
Comuna Râciu are 3600 de locuitori, iar rata de vaccinare e de 92%. Localnicii au putut ajunge ușor la centrul amenajat chiar la casa de cultură. Iar echipa de medici le-a dat oamenilor toate informațiile.
Performanța comunei a fost lăudată chiar și de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Tot în județul Mureș, orașul Miercurea Nirajului este și el în topul localităților cu rate mari de vaccinare. Acolo, 86% dintre locuutori s-au imunizat deja.