Spitalul pentru copii cu afecțiuni oncologice a fost finalizat. Aici va funcționa primul bloc operator în sticlă din România, iar părintele va fi luat în considerare în tratamentul pacientului

27 Decembrie 2022, 10:25 (actualizat 27 Decembrie 2022, 12:23) Știrile TVR |

2015 este anul în care fondatoarele Asociației ”Dăruiește Viață”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au avut ideea renovării secției de oncologie pediatrică de la Spitalul Marie Curie, care are 31 de paturi și o singură toaletă. ”Ideea a fost să construim toalete în fiecare salon, dar din puncte de vedere tehnic era imposibil așa că ne-am hotărât să construim o clădire în care să aducem toate specialitățile necesare oncologiei pediatrice, a spus Carmen Uscatu, fondator Asociaţia “Dăruieşte Viaţă”.

Construcția noului spitalul pentru copiii bolnavi de cancer a început în 2018. Inițial Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au luat în calcul construirea unui singur etaj dedicat oncologiei, apoi s-au gândit să-l construiască și pe al doilea, destinat radioterapiei. Pe măsură ce peste 350.000 de oameni au început să creadă în acest proiect și au donat pentru construirea lui, s-a creionat ideea ridicării și celui de-al treilea etaj.

Vrem ca acest spital să fie un model de bune practici, care să crească standardul în tratamentul pacienților, a declarat Carmen Uscatu. Nu ne oprim aici, mai facem o clădire, în zece ani, la ”Marie Curie”, va exista un campus medical în care toate specialitățile vor fi transferate în spații noi. Noi am creat infrastructura pentru un tratament care să se bazeze pe o abordare interdisciplinară (…), iar vechea clădire va fi transformată în spații de cazare pentru părinți și copii, pentru că tendința în întreaga lume este ca pacienții să petreacă cât mai puțin timp în spital, a adăugat Carmen Uscatu.

Urmează partea cea mai provocatoare a acestui proces: să introducem epmatia în ecuație. Lucrăm cu conducerea Spitalului ”Marie Curie” astfel încât medicii să meargă în schimburi de experiență, să învețe din experiența altor spitale similare (din străinătate), vrem să aducem excelența la stat, a spus Oana Gheorghiu.

În noul spital va funcționa primul bloc operator în sticlă din România care va limita rata infecțiilor și  va fi primul spital din țara noastră în care va fi luat în considerare părintele în tratamentul pacientului, există paturi pentru părinți în fiecare salon, există spații dedicate părinților pentru întălnirile cu rudele, sunt spații de joacă, de cinema, radio pentru copii, a anunțat Carmen Uscatu.

Urmează să fie efectuată recepția clădirii care va fi făcută împreună cu autoritățile primăriei, ISU, DSP, urmează să donăm clădirea spitalului ”Marie Curie” așa cum a fost acordul între asociație și spital, după care urmează autorizarea de funcționare și acreditarea, a explicat Oana Gheorghiu.

Cei care vor să contribuie la definitivarea spitalului o pot face printr-o donație lunară de 4 euro, prin SMS, la 8864 cu mesajul ”Spital”. Companiile mai au la dispoziție câteva zile să facă sponzorizarea de 20% deductibilă din impozitul pe profit. Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul dăruieșteviață.ro, a precizat Oana Gheorghiu, fondator Asociaţia “Dăruieşte Viaţă”.

Source