Spitalul Victor Babeș din Timișoara a creat un site despre cele mai frecvente boli respiratorii, iar pacienții pot interacționa gratuit cu medicii

Ajutor nepreţuit pentru pacienții cu boli pulmonare. Spitalul Victor Babeș din Timișoara a creat un site unde bolnavii se pot documenta despre cele mai frecvente afecțiuni ale aparatului respirator și pot interacționa, gratuit, cu medicii specialiști. Platforma online, creată cu resurse proprii, este o premieră la nivel național și pune la dispoziție informații despre boli care afectează din ce în ce mai mult populația României.

12 Septembrie 2022, 21:16 (actualizat 12 Septembrie 2022, 21:30) Știrile TVR |

Pe platforma pneumocontrol.ro se pot găsi informații medicale de actualitate, demonstrate ştiinţific, despre 10 patologii tot mai întâlnite, precum astmul bronșic, tuberculoză sau cancerul pulmonar.

Medicii atrag atenția că nu doar boala poate ucide, ci și informațiile false.

Pentru că de multe ori experiența unor pacienți diagnosticați cu boli pulmonare este de mare ajutor altor bolnavi, pe platformă se regăsesc și testimonialele unor persoane care au luptat deja cu maladia.

Tot pe site, cei interesați pot afla informații despre oxigenoterapie, recuperare post-COVID, vaccinare sau renunțarea la fumat.

Cu ajutorul noii platforme, pacienții au posibilitatea să interacționeze și cu medicii de la Spitalul „Victor Babeș”. Pot adresa întrebări în scris, dar pot purta şi discuţii direct cu specialiştii, în fiecare miercuri, de la ora 15.00.

Potrivit cifrelor oficiale, în România aproape 1 milion de oameni sunt diagnosticați cu astm. Mai mult decât atât, țara noastră este pe locul I în Europa la numărul de bolnavi de tuberculoză.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea