Spor natural negativ în România, în luna martie. Bolile aparatului circulator, principala cauză de deces

10 Mai 2022, 10:27 (actualizat 10 Mai 2022, 10:31) Știrile TVR |

Demografie

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ şi în luna martie a acestui an, la minus 12.943 de persoane, comparativ cu minus 16.293 de persoane în martie 2021, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Mai puține nașteri, dar și mai puține decese

Potrivit sursei citate, numărul născuţilor-vii înregistrat în luna martie 2022 a fost mai mic cu 335 comparativ cu aceeaşi lună din 2021.

Datele INS relevă că numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2022 a fost cu 3.685 mai mic faţă de luna martie 2021.

După primele trei cauze principale de deces, în luna martie 2022 faţă de luna martie 2021, s-au înregistrat cu 871 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator, 270 decese mai puţine având cauză principală tumorile şi cu 2.494 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mic în luna martie 2022 decât cel înregistrat în luna martie 2021.

În luna martie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12.738 persoane (6.785 bărbaţi şi 5.953 femei), iar în mediul rural decesul a 13.476 persoane (7.019 bărbaţi şi 6.457 femei).

Faţă de aceeaşi lună din 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 2.611 (1.351 bărbaţi şi 1.260 femei) în mediul urban şi cu 1.074 (665 bărbaţi şi 409 femei) în mediul rural.

Raportat la intervalul martie 2022 faţă de februarie 2022, în luna martie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.271 de copii, cu 1.454 mai mulţi decât în februarie 2022.

Numărul deceselor înregistrate în luna martie 2022 a fost de 26.214 (13.804 bărbaţi şi 12.410 femei), cu 3.291 decese (1.799 bărbaţi şi 1.492 femei) mai puţine decât în luna februarie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an, înregistrate în luna martie 2022, a fost de 87, în creştere cu 9 faţă de luna februarie 2022.

Căsătorii vs divorțuri

În plus, numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2022, cu 325 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna martie 2022 s-au pronunţat cu 423 divorţuri mai puţine decât în luna martie 2021.

În perioada ianuarie-februarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar martie a înregistrat o scădere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2021.

Principalele cauze de deces

În luna martie a anului în curs, 70% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 11.647 decese, reprezentând 44,4%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 6.513 decese, reprezentând 24,8% la persoanele de 70-79 ani şi 4.688 decese reprezentând 17,9% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (115 decese), 20-29 ani (96 decese) şi 5-19 ani (50 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna martie 2022 au avut drept cauze bolile aparatului circulator (14.776 persoane, reprezentând 56,4%), tumori (3.755 persoane, reprezentând 14,3%) şi boli ale aparatului respirator (3.654 persoane, reprezentând 13,9%).

Source