• Tue. Aug 3rd, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

“Stăm ca într-o cuşcă, cu geamurile închise ermetic”. Călătorie de coșmar, cu trenul, din Baia Mare spre litoral

Jun 25, 2021

O călătorie cu trenul spre mare s-a transformat într-un coșmar de foc pentru mai mulți călători care au plecat din Baia Mare către Mangalia. 18 ore a durat drumul, iar în vagoane nu a fost aer condiționat, în condițiile în care temperatura a depășit 40 de grade. Trenul a ajuns la Mangalia cu o întârziere de 60 de minute, pentru că, pe drum, a avut și probleme tehnice.

25 Iunie 2021, 19:59 (actualizat 25 Iunie 2021, 20:41) |

Cod roşu de caniculă şi noi stăm ca într-o cuşcă, cu geamurile închise ermetic, fără perdea, nu aer condiţionat, nu climă. Un infern, mărturisește una dintre pasagere.

Câţiva călători au cumpărat bilete la vagonul de dormit și au sperat la condiții decente. S-au întins însă pe jos, în speranța că pe podea e mai răcoare.

Călătorii au avut de îndurat nu numai căldura, ci și întârzierea cauzată de o defecțiune tehnică.

Epuizați și nervoși, călătorii au sunat la 112.

CFR și-a cerut scuze călătorilor și a precizat că face o anchetă internă.

Întregul personal care a avut legătură cu acest tren Baia Mare – Mangalia este cercetat pentru defecțiunile tehnice și lipsa condițiilor de confort din vagoane.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *