Nu există un nivel sub care consumul de alcoolul să nu reprezinte un risc pentru sănătate, potrivit unui raport al Institutului francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm), relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Orice consum – chiar şi scăzut – (de alcool) are un efect dăunător asupra sănătăţii”, subliniază autorii acestui raport de „expertiză colectivă”, publicat vineri, privind reducerea efectelor negative asociate alcoolului, consumat de circa 43 de milioane de persoane în Franţa.
Nivelurile de consum rămân ridicate, în special în rândul tinerilor, în timp ce în Franţa sunt raportate „41.000 de decese anual (dintre care 11.000 de femei) asociate consumului de alcool, cu un cost social estimat la 118 miliarde de euro”, se menţionează în acest document de 700 de pagini, ce conţine recomandări.
Autorii documentului recomandă înăsprirea legii Evin din 1991 (privind lupta împotriva fumatului şi a alcoolismului) „considerabil slăbită” în ultimii ani, prin interzicerea publicităţii pe internet şi în spaţiul public, şi prin creşterea preţului (prin impozitarea băuturilor pe gram de alcool sau cu preţ minim ca în Scoţia).
Documentul sugerează, de asemenea, „reducerea disponibilităţii alcoolului” (prin intervale orare de vânzare şi numărul de magazine sau licenţe) şi „reamintirea reperelor privind consumul cu risc redus de alcool” (nu mai mult de două pahare pe zi şi nu zilnic), precum şi „vulnerabilitatea biologică mai mare a femeilor faţă de alcool”.
Consumul de alcool este direct sau indirect responsabil pentru circa 60 de boli, inclusiv pentru anumite tipuri de cancer (cum ar fi cancerul de sân), dar şi pentru bolile cardiovasculare. Este, de asemenea, prima cauză a spitalizărilor şi a doua cauză de deces evitabilă în Franţa (după fumat), reamintesc experţii.
„Trebuie să ne oprim să mai spunem că este bun pentru inimă”, a declarat în legătură cu vinul roşu Mickaël Naassila, cercetător în cadrul Inserm.