Studiu: Insomnia crește riscul de accident vascular cerebral

08 Iunie 2023, 14:10 (actualizat 08 Iunie 2023, 14:13) Știrile TVR |

Insomnia crește riscul de accident vascular cerebral / FOTO: Shutterstock

Cercetătorii au urmărit peste 31.000 de persoane fără antecedente de accident vascular cerebral timp de nouă ani. După ce au controlat alți factori care contribuie la riscul de accident vascular cerebral, experții au descoperit că persoanele cu cinci până la opt simptome de insomnie aveau un risc cu 51% mai mare de AVC, în comparație cu persoanele care nu aveau insomnie. Iar cei care aveau unul până la patru simptome au avut un risc cu 16% mai mare de accident vascular cerebral în comparație cu persoanele fără simptome de insomnie.

Conform Clinicii Mayo, simptomele insomniei pot include: probleme de adormire, trezirea în timpul nopții, trezirea prea devreme dimineața, senzația de oboseală, somnolență în timpul zilei, anxietate, depresie și iritabilitate. Sunt motive de îngrijorare și dacă ajungeți să fiți foarte preocupat de somn sau începeți să faceți erori ori să vă accidentați. De luat în calcul sunt și dificultățile de concentrare, memorie și atenție.

Wendemi Sawadogo, epidemiolog, cercetător la Universitatea Virginia Commonwealth din Richmond și principal autor al studiului a transmis printr-un comunicat: „Există multe terapii care pot ajuta oamenii să-și îmbunătățească calitatea somnului. Așa că identificarea exactă a cărei probleme de somn duce la un risc crescut de accident vascular cerebral poate permite începerea tratamentului mai rapid sau terapii comportamentale pentru persoanele care au probleme cu somnul și, eventual, reducerea riscului de accident vascular cerebral mai târziu în viață”.

Nu este prima cercetare care arată o legătură între somn și riscul de AVC. Un studiu publicat în aprilie, care a analizat datele a peste 4.500 de persoane, a găsit rezultate similare pentru alte tipuri de tulburări de somn. Rezultatele au arătat că persoanele care au dormit mai puțin de cinci ore pe noapte au de trei ori mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral decât cei care au dormit în mod regulat șapte ore, minimul recomandat pentru adulți, conform Centrului Statelor Unite pentru Prevenția și Controlul Bolilor.

Nici să dormi prea mult nu este bine. Dormirea a peste nouă ore în medie pe noapte a fost asociată cu o creștere de două ori a riscului de accident vascular cerebral. Rezultatele au fost valabile chiar și după ajustări pentru a elimina alte probleme care pot duce la accident vascular cerebral, inclusiv depresia, abuzul de alcool, fumatul și lipsa de activitate fizică, potrivit studiului din aprilie.

Același studiu, publicat acum mai puțin de două luni, a relevat și faptul că apneea (oprirea respirației de mai multe ori în timpul somnului) duce la o creștere de trei ori a riscului de  AVC. Și sforăitul sau pufnitul în somn au fost considerate factor de risc. Oamenii care au sforăit au avut cu 91% mai multe șanse de a suferi un accident vascular cerebral, în timp ce cei care au pufnit au avut de aproape trei ori mai multe șanse să sufere un accident vascular cerebral.

Phyllis Zee, directorul Centrului pentru Medicina Circadiană și a Somnului de la Școala de Medicină Feinberg de la Universitatea Northwestern din Chicago, a declarat pentru CNN într-un interviu anterior că somnul scurt și fragmentat și apneea în somn pot perturba capacitatea organismului de a regla metabolismul, tensiunea arterială și inflamația, toți fiind factori de risc pentru accident vascular cerebral.

„Somnul slab poate afecta scăderea naturală a tensiunii arteriale care are loc în timpul somnului nocturn și poate contribui la hipertensiune arterială, un factor de risc important pentru accident vascular cerebral și boli cardiovasculare. În alte cercetări au fost raportate relații similare între sănătatea precară a somnului și tulburări precum diabetul, bolile de inimă și demența”, a spus Zee.

Andrew Freeman, director pentru prevenirea și sănătatea cardiovasculară la National Jewish Health din Denver, a prezentat niște soluții pentru reducerea riscului de AVC, printre care practicarea unei bune igiene a somnului, alimentația sănătoasă și sportul. „Ceea ce le spun mereu oamenilor este că să dormi aproximativ șapte ore pe noapte este asociat cel mai puțin cu bolile cardiovasculare”, a spus el.

Un articol de Arina Delcea

Source

Distribuie știrea