Pădurile tropicale devin mai vulnerabile la insecte şi ciuperci dăunătoare / Pixabay
Studiul, publicat în revista ştiinţifică Nature, a descoperit că reducerea cantităţilor de precipitaţii în contextul încălzirii globale ar putea modifica umiditatea la nivelul solului pădurii tropicale. Aceasta, la rândul său, ar avea un impact asupra diversităţii speciilor – în acest caz, a numărului de specii de copaci.
Potrivit dr. Edwin Lebrija-Trejos de la Universitatea din Haifa, unul dintre autorii cercetării, diversitatea exprimată printr-o gamă largă de diferite tipuri de arbori oferă pădurilor posibilitatea de a fi mai rezistente prin substituirea funcţiilor ecologice îndeplinite de o anumită specie care suferă pierderi cu specii cu funcţii similare. Echipa sa a colaborat cu oameni de ştiinţă de la Institutul Smithsonian pentru Cercetări Tropicale din Panama.
Acest lucru „poate fi comparat cu o fabrică în care o singură persoană ştie să îndeplinească o anumită sarcină în lanţul de producţie, în comparaţie cu o fabrică în care diverşi muncitori pot îndeplini cu toţii mai multe sarcini. În primul caz, de îndată ce lucrătorul respectiv intră în concediu medical, întregul proces este blocat. În cazul din urmă, alţii pot interveni”, a spus Lebrija-Trejos.
„La fel se întâmplă şi în pădurea tropicală. Dacă o specie dominantă care poate să realizeze fotosinteza în condiţii dificile este afectată din anumite motive, capacitatea pădurii tropicale de a efectua fotosinteza se va diminua. Însă, dacă în jur există şi alte specii care pot realiza fotosinteza în condiţii dificile, pădurea va continua să capteze carbon şi să creeze oxigen”, a explicat cercetătorul.
În mod normal, în condiţii de umiditate ridicată a solului, şansele de supravieţuire ale puieţilor tineri de arbori care cresc în condiţii de densitate mare sunt reduse. Ca urmare, anul care vine va exista o diversitate mai mare de specii.
„Un factor ce contribuie la menţinerea unui nivel ridicat de diversitate a plantelor în pădurile tropicale îl reprezintă inamicii naturali ai diferitelor specii”, a precizat Lebrija-Trejos. „Ideea de bază din spatele acestei teorii este că inamicii naturali ai plantelor – insecte sau ciuperci – sunt unici pentru fiecare specie, sau cel puţin afectează în principal o anumită specie. În cazul în care o specie devine dominantă, inamicii ei naturali vor prospera şi o vor afecta – în special în cazul puieţilor tineri. Acest lucru va permite, de asemenea, altor specii să îşi stabilească şi să îşi mărească dimensiunea populaţiei. Acest proces creează un ciclu natural care împiedică o anumită specie de copaci să menţină o poziţie dominantă pe termen lung, proces ce ajută la menţinerea diversităţii speciilor în pădure”, a comentat cercetătorul. „O mai mare diversitate ajută la asigurarea durabilităţii naturale şi la recuperarea mai eficientă după diferite dezastre din mediul înconjurător”, a adăugat el.
Cercetătorii au emis ipoteza că „acest echilibru necesită ploaie pentru ca insectele şi ciupercile să prospere şi să facă acest ciclul să funcţioneze mai bine”, a subliniat Lebrija-Trejos. Într-un an secetos, cu mai puţini inamici care să ţină plantele în frâu, anumite specii de copaci pot să domine o zonă.
Pentru a dovedi această ipoteză, cercetătorii s-au bazat pe datele furnizate de dr. Joe Wright, partener în cadrul studiului, care a monitorizat 800 de loturi de câte un metru pătrat în Panama, înregistrând informaţii despre puieţii care au supravieţuit sau au murit.
Cercetătorii au folosit, totodată, o bază de date care include un număr şi o descriere a fiecărui copac cu un trunchi mai mare de un centimetru la o înălţime de 1,3 metri. Baza de date este asociată cu o parcelă de studiu de 50 de hectare, menţinută din anii 1980. Prin încrucişarea acestor două baze de date, cercetătorii au putut afla care puieţi au supravieţuit în fiecare an, care au murit şi ce alţi copaci trăiesc în împrejurimi. Cu alte cuvinte, se poate stabili dacă acea specie era dominantă în zonă sau nu.
O a treia bază utilizată de cercetători a vizat umiditatea la nivelul solului şi cantităţile de precipitaţii din ultimul secol. Aceste informaţii i-au ajutat pe oamenii de ştiinţă să identifice anii cei mai secetoşi şi cu cea mai mare umiditate de-a lungul secolului. Aceste valori au fost măsurate începând din anii 1990, notează Agerpres.
Potrivit constatărilor, în anii cu umiditate ridicată la nivelul solului, speciile cu o prezenţă mai mare au şanse mai reduse de supravieţuire. În consecinţă, diversitatea arborilor este mai mare după un an în care umiditatea solului a fost ridicată comparativ cu un an cu umiditate redusă, un indicator al faptului că insectele şi ciupercile menţin arborii în echilibru.
Studiul a constatat că doar combinaţia dintre densitatea şi dominanţa unei specii, împreună cu un an umed şi umiditatea ridicată la nivelul solului – care a condus probabil la o creştere a numărului inamicilor naturali ai copacilor – a dus la o diversitate mai mare a speciilor în anul următor. „Modelul nostru demonstrează că ariditatea şi umiditatea au un impact indirect asupra diversităţii speciilor. Prin comparaţie cu anii normali, diversitatea speciilor scade cu 15 procente în anii secetoşi şi creşte cu 15 procente în anii umezi”, a notat Lebrija-Trejos.
Cu cât creşte frecvenţa anilor sau condiţiilor secetoase, cu atât este mai mare pericolul de a înregistra daune, nu doar asupra diversităţii speciilor din pădurile tropicale, ci şi a beneficiului adus umanităţii de aceste păduri.
