SUA și NATO, răspuns simultan pentru Moscova. Forța de reacție rapidă a Alianței Nord-Atlantice a crescut gradul de pregatire

Ambasada Statelor Unite le-a cerut cetățenilor americani să ia în considerare plecarea urgentă din Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că forța de reacție rapidă a alianței a crescut gradul de pregătire pentru o eventuală intervenție.

27 Ianuarie 2022, 07:59 (actualizat 27 Ianuarie 2022, 08:14) |

Secretarul de stat american a precizat că srisoarea, care a fost predată personal de ambasadorul Statelor Unite la Moscova, răspunde îngrijorărilor Rusiei dar punctează și preocupările Washingtonului. Antony Blinken nu a dorit să dezvăluie conținutul mesajului dar a precizat că, în esență, el reafirmă dorința de a rezolva criza prin dialog diplomatic.

„Sunt principii esenţiale pe care suntem decişi să le păstrăm şi să le apărăm, inclusiv suveranitatea Ucrainei şi integritatea să teritorială dar şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege aranjamentul de securitate pe care îl doreşte”, a precizat Antony Blinken, secretarul de stat al SUA.

Washingtonul a explicat clar Rusiei că solicitările ca NATO să-și retragă trupele din estul Europei și să blocheze aderarea Ucrainei la alianța nu sunt bazele unui dialog serios. Statele unite sunt gata, însă, să abordeze alte subiete, cum ar fi controlul armamentelor și adoptarea de măsuri care să crească încrederea reciprocă.

„Suntem pregătiţi să ascultăm îngrijorările Rusiei şi să ne angajăm într-o conversaţie despre cum să conservăm şi să întărim principiile fundamentale ale securităţii europene pe care le-am semnat cu toţii, începând cu Actul Final de la Helsinki. Rusia ar trebui să se abţină de la o postură coercitivă, retorica agresivă şi activităţi maligne la adresa aliaţilor noştri şi a altor naţiuni”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Secretarul general NATO a cerut din nou Rusiei să- și retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova. 8.500 de militari americani au fost puși în stare de alertă, iar NATO a crescut gradul de pregătire de luptă. La Kiev oamenii se declară obișnuiți cu pericolul reprezentat de Rusia.

„Vorbim despre situaţia politică aşa cum este reflectată de presă. Toată lumea vorbeşte despre o invazie rusă. Cred că cei mai mulţi oameni înţeleg că nu este primul an de război. Războiul a început cu mult timp în urmă dar noi credem în Forţele Armate ale Ucrainei. Cred că cel mai important lucru este să rămânem calmi”, spune poetul Mykola Kulnici.

„Uite, avem o scrumieră făcută din cartuşe trase. Băieţii noştri pe care îi ajutăm, ne trimit aşa ceva în fiecare an de Anul Nou”, mărturiseşte Tata Kepler, patroană de bar.

Oamenii de afaceri, proprietarii de restaurante sau baruri, chiar și poeții își văd de viața de zi cu zi în ciuda unei posibile invazii ruseşti.

Source

Distribuie știrea