SUA: Un document despre armele nucleare ale unei ţări străine, confiscat din domiciliul lui Donald Trump

Informaţii despre armele nucleare ale unei ţări străine au fost descoperite printre documentele confiscate de FBI din reşedinţa lui Donald Trump la începutul lunii august, a informat marţi cotidianul Washington Post, citând surse apropiate dosarului, notează AFP.

07 Septembrie 2022, 06:10 (actualizat 07 Septembrie 2022, 06:16) Știrile TVR |

Mar-a-Lago

“Un document descriind forţele militare ale unei ţări străine, inclusiv capacităţile sale nucleare”, a fost găsit printre numeroasele documente clasificate recuperate de poliţia federală în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul fostului preşedinte american, scrie jurnalul.

Washington Post nu oferă detalii suplimentare şi indică faptul că sursele sale nu au dezvăluit despre ce ţară este vorba.

La 8 august, FBI-ul a făcut o percheziţie la Mar-a-Lago, reşedinţa lui Donald Trump din Florida, şi a confiscat cutii cu documente confidenţiale pe care republicanul nu le-a returnat după ce a părăsit Casa Albă, în ciuda multiplelor solicitări.

La câteva zile după percheziţie, Washington Post anunţase că FBI-ul caută documente legate de arme nucleare.

De la această operaţiune poliţienească spectaculoasă şi fără precedent pentru un fost şef de stat american, Donald Trump, care intenţionează deschis să candideze la preşedinţie în 2024, denunţă un act pe care îl consideră “ilegal şi neconstituţional” şi repetă că a fost vizat din motive politice.

Luni, o judecătoare a tranşat în favoarea lui şi a ordonat desemnarea unui expert independent care să examineze documentele confiscate la 8 august. Această decizie interzice temporar anchetatorilor federali să le folosească în ancheta lor penală.

Printre textele confiscate în cursul operaţiunii poliţieneşti se numără 18 documente clasificate “top secret”, peste 50 “secrete” şi 31 “confidenţiale”, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Source