SUA: Vaccinul Pfizer, aprobat pentru imunizarea copiilor cu vârste între 12-15 ani

Agenția Federală a Medicamentului din SUA a aprobat serul Pfizer pentru copiii din categoria de vârstă 12-15 ani, dar poate fi administrat chiar și celor care au 11 ani dar vor împlini 12 până la sfârșitul anului. Decizia a venit pe fondul unor teste clinice extinse iar administrația Biden a declarat că a pregătit 20 de mii de centre de vaccinare pentru inocularea tinerilor americani.

Potrivit datelor oficiale în ultimul an 1,5 milioane de americani sub 17 ani au contractat covid și aproape 300 au murit. Iar beneficiile vaccinari în raport cu riscurile sunt clare pentru specialiști.

Decizia americanilor vine în timp ce peste granița, în provincia Alberta din Canada, prima țară din lume care a aprobat vaccinul pentru această categorie de vârstă, a și început deja imunizarea copiilor. Aiden are 13 ani și a mers la vaccinare fără frică și încrezător în decizia lui.

Mai toți producătorii de vaccinuri au demarat teste pentru a vedea eficientă serurilor în cazul celor mici. În Marea Britanie 300 de copii voluntari testează răspunsul imunitar la serul AstraZeneca la categoria de vârstă 6-17 ani. (5616) Iar în China, producătorul Sinovac a trimis deja spre analiză rezultatele unor teste care spun ei arată eficientă vaccinului începând cu vârstă de 3 ani.

Source

Distribuie știrea