
Miercuri, ministrul Radu Miruță a sesizat Parchetul pentru vicii în organizarea selecției pentru conducerea Romarm. Ministrul Economiei a mai sesizat DNA și AMEPIP, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice. Duminică seară, la emisiunea Culoarele Puterii, de la TVR Info, ministrul Economiei, Radu Miruță, a dat detalii pe această temă.
Radu Miruță, ministrul Economiei: Dacă acolo nu există o metodă de conducere extrem de limpede și de profesionistă, se va scăpa printre degete tot ce se negociază în avantajul României.
Ministrul Radu Miruță a explicat la TVR Info de ce a sesizat Parchetul și DNA: Atâta timp cât am primit la minister o serie de sesizări din partea oamenilor, din partea candidaților care au candidat într-o această selecție, care spun că nu s-a desfășurat cu respectarea legii și cât timp echipele din minister au mers în control și au validat că ce au spus oamenii a fost adevărat. Adică niște superiori și-au pus inferiorii în comisia de selecții, care, după aceea au spus superiorului că este bun să fie director, fără să mai verifice nici măcar piesele de dosare. Sunt suspiciuni că nu s-a îndeplinit procedura și că nici nu se putea depune dosarul respectiv. Atâta timp cât aceste lucruri sunt extraordinar de clare în ceea ce mă privește, observând documentele pe care le-am primit, procedural am trimis către DNA și către AMEPIP. Și este de văzut dacă cu adevărat AMEPIP are rolul acelei instituții care respectă transparența și are curaj să se pronunțe pe niște documente extraordinar de clare, pentru că este o problemă.
„Directorul care a fost selectat printr-o procedură despre care vă spuneam mai devreme că s-a derulat cu încălcarea legii este fostul șef de cabinet al ministrului Radu Oprea, care astăzi este secretar general al Guvernului, care are în sub ordine AMEPIP”, a reamintit Radu Miruță.
Ar trebui ca la AMEPIP niște oameni să nu se mai uite în stânga și în dreapta, să spună: asta este legea, astea sunt dovezile, nu este în regulă, reluăm procedura. Pentru că ne batem joc de noi înșine ca țară și ne tot mirăm an după an de ce industria națională de apărare nu se dezvoltă. Hai să avem curaj să o pornim pe niște baze corecte. Ancheta penală este o ramură a rezolvării problemei, care poate dura mai mult, însă cei de la AMEPIP, această autoritate a statului înființată tocmai pentru așa ceva, se pot pronunța și se decide reluarea selecției în câteva zile, a mai punctat ministrul.



