Deşi pare greu de crezut, Bucureştiul, dar şi unele dintre cele mai exclusiviste cartiere ilfovene au zeci de străzi neasfaltate, pline de gropi şi de bălţi printre care locuitorii se văd nevoiţi să facă slalom în fiecare zi. Promisiuni din partea autorităţilor au fost multe. Din păcate, însă, nimic nu s-a concretizat.
Chiar în centrul Capitalei se află o stradă neasfaltată de ani buni, pe care trec zilnic mii de oameni, printre care şi mulţi turişti.
DRAGOŞ POROJNICU, jurnalist TVR: Ne aflăm pe Strada Mavrogheni Nicolae, care este plină de bălţi şi de gropi. Deşi pare greu de crezut, aceasta se află la mai puţin de 50 de metri de Km 0 al Capitalei.
Iar cazul nu este singular. În fiecare sector există străzi de pământ.
Spre exemplu, în cartierul Henri Coandă, jumătate amplasat pe teritoriul Sectorului 1 şi jumătate pe cel al oraşului Voluntari din județul Ilfov, şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre „obstacole”. Potrivit panourilor de pe şantier, autorităţile ar fi trebuit trebuit să le asfalteze încă de acum patru ani.
Statisticile făcute în urmă cu doi ani arată că în Bucureşti erau peste 60 de străzi neasfaltate, iar în cartierele recent construite în localităţile din Ilfov, sunt chiar sute.
Una dintre situaţiile revoltătoare se regăseşte în comuna Mogoşoaia unde, după ce un cartier exclusivist a fost complet asfaltat, străzile au fost distruse ca să poată fi realizate reţelele de utilităţi.
Specialiștii în administraţie publică spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza primăriilor care emit autorizaţii de construire fără să respecte cele mai elementare norme de urbanism. Aceste cauze nu sunt însă singulare.
DRAGOŞ DINCĂ, profesor universitar Administraţie Publică, SNSPA: Localităţile s-au extins, populaţia a crescut, dar resursele au rămas acelaşi sau puţin mai mari, însă insuficiente pentru a putea acoperi toate nevoile localităţilor. Pentru Bucureşti, eu nu găsesc nicio explicaţie de ce astăzi avem străzi neasfaltate. Nu poate exista nici explicaţia lipsei de resurse, nici a lipsei de proprietate.
Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, la nivelul României sunt din pământ şi pietriş 18 kilometri din drumurile naţionale, peste 1.400 din cele judeţene şi peste 6.500 de kilometri de drumuri comunale.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă