Surse: Executivul nu va prelungi schema de compensare cu 50 de bani a prețului la carburanți. Sunt așteptate scumpiri

Începând cu 1 ianuarie 2023 schema de compensare a prețului carburanților, cei 50 de bani asigurați de stat, nu vor mai fi decontați. Astfel, este așteptată o creștere a prețului.

28 Decembrie 2022, 10:43 (actualizat 28 Decembrie 2022, 11:04) Știrile TVR |

Executivul nu va prelungi actualul mecanism de compensare a prețurilor la carburanți cu 50 de bani pe litru, care urmează să expire la data de 31 decembrie, potrivit surselor TVR.

Măsura va fi însă parțial compensată de o scădere a accizelor la carburanți.

În premieră, pe masa Guvernului va ajunge o analiză prin care executivul urmărește o suprataxare a companiilor care produc țiței și gaze, dar și a rafinăriilor în care se produc carburanți.

Este o analiză în primă fază ți vine după o directivă europeană în acest sens și care vorbește despre o contribuție de solidaritate. odată adoptată această măsură, va fi temporară.

Source

Distribuie știrea