Surse: George Simion, anchetat pentru că l-ar fi ajutat pe Silvestru Şoşoacă să falsifice semnăturile pentru europarlamentare

Liderul partidului AUR, George Simion, este anchetat de Parchetul General pentru instigarea la falsificarea semnăturilor pentru depunerea candidaturii unui independent la Parlamentul European, anunță Parchetul General într-un comunicat, fără a preciza vreun nume.

În luna aprilie 2024, liderul unei formațiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024„, se arată în comunicatul Parchetului.

În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât și prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice în scopul completării listelor de susținători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane”, mai arată sursa citată.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, Silvestru Şoşoacă ar fi fost ajutat de liderul AUR, George Simion, să falsifice  lista cu semnături pentru candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European.

Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal în acest caz fără să-i menţioneze numele lui George Simion.

Tot miercuri, Silvestru Şoşoacă a fost luat cu mandat de poliţişti şi dus la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu suspiciuni privind falsificarea listei cu semnături pentru candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European, au declarat surse judiciare.

Reacția lui George Simion

George Simion a reacționat printr-o postare pe blogul său.

Cu 4 zile înainte de alegeri, imediat după ce i-am solicitat lui Marcel Ciolacu să îl retragă pe acoperitul Vasile Dîncu de pe lista pentru alegerile europarlamentare, statul-paralel și-a trimis organele de forță pentru a-i aduce la audieri pe zeci de apropiați de-ai mei și membri din echipa de campanie AUR. Motivul? Să dea declarații despre mine!”, a scris Simion.

Vreți să interziceți AUR? Vreți să mă puneți în cătușe? Atunci trebuie să treceți de votul românilor duminică la vot! Să vă vedem, nenorociților!” – este reacția liderului AUR.

Distribuie știrea