Sute de persoane din personalul nedidactic din învățământ au pichetat Prefectura Buzău. Oamenii își cer drepturile salariale

Protest la Buzău. Sute de persoane, reprezentând personalul nedidactic din învățământ, au pichetat Prefectura, nemulțumite că nu le este acordat sporul pentru condiții de muncă. Potrivit legii, oamenii ar trebui să primească 10% din salariu, adică între 150 și 300 de lei. Până acum, acest drept le-a fost trecut doar pe hârtie.

07 Decembrie 2022, 20:34 Știrile TVR |

Îngrijitoare, bucătărese, femei de serviciu sau fochiști din școli, licee și grădinițe – personalul nedidactic, membri ai sindicatului din învățământul preuniversitar „Ion Neacșu” din Buzău, afiliat FSLI, au participat la acțiune. Oamenii cer să le fie acordat sporul de 10 la sută din salariu pentru condițiile de muncă, spor de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare.

La protest au participat și câteva cadre didactice.

O delegație a protestatarilor a fost primită la Prefectură.

În prezent, salariile personalului nedidactic din unitățile de învățământ sunt cuprinse între 1.700 și 2200 de lei. Dacă ar primi și sporul, venitul ar crește cu cel mult 300 de lei.

Source

Distribuie știrea