Sute de zboruri anulate sau întârziate, pasageri nevoiți să doarmă în aeroporturi. Informații insuficiente la ghișee, nervi întinși la maximum. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului fac verificări la companiile aeriene

Protecţia Consumatorului a declanșat verificări la companiile aeriene pentru că de la începutul anului s-au adunat peste 7.000 de zboruri anulate sau întârziate, iar călătorii au depus sesizări în cascadă. Cele mai multe reclamații sunt pentru companii low cost. Reprezentanții acestora nu au comentat anunţul inspectorilor de la Protecţia Consumatorului, deşi TVR le-a solicitat un punct de vedere.

03 Iulie 2022, 22:37 Știrile TVR |

Orele de aşteptare de pe aeroport i-au scos din minţi pe mulţi călători. Numai vineri seara, pe 1 iulie, au fost 3 zboruri spre Italia anulate şi mult mai multe întârziate. Oamenii au chemat şi poliţia, dar în zadar.

În urmă cu o săptămână, românii care doreau să se întoarcă în ţară de la Dortmund, din Germania, au avut parte de o experienţă şi mai neplăcută. Au stat peste 24 de ore în aeroport după ce zborurile lor spre România au fost întârziate şi anulate succesiv.

Peste noapte, au dormit pe paturi pliante – hotelurile pe o rază de 20-30 de kilometri erau foarte scumpe.

Cel mai neplăcut e, spun pasagerii, faptul că nu primesc niciun fel de informaţii de la companiile aeriene.

Felul în care sunt trataţi clienţii i-a determinat pe inspectorii de la Protecţia Consumatorului să demareze controale. Dar inspectorii le reamintesc pasagerilor nemulţumiţi că au dreptul să solicite compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat. Acest lucru este valabil chiar și în situația în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Numai în ultimele 2 luni, Protecţia Consumatorului a primit peste 600 de reclamaţii referitoare la companiile aeriene low cost.

Acestea nu au comentat anunţul ANPC privind declanşarea controalelor.

Source

Distribuie știrea