• Thu. Aug 5th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Târgul ”Artişti şi artizani la MNŢR” – prima ediţie, de vineri până duminică, la Muzeul Ţăranului

Jun 25, 2021

Târgul ”Artişti şi artizani la MNŢR”

Vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale incluzând revalorificări contemporane ale acestora, informează un comunicat de presă transmis de instituţia muzeală.

Potrivit sursei citate, vizitatorii vor putea admira şi cumpăra produse realizate după vechi tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, mobilier pictat, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii din argint, jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

Nu va lipsi oferta gastronomică asigurată de producători tradiţionali, care vor oferi spre vânzare miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

Preţul biletului de intrare la târg, care poate fi achiziţionat şi online, este: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *