Negocierile menite să prevină o escaladare a războiului din Orientul Mijlociu s-au reluat in Qatar. Totuşi, misiunea diplomaţilor este dificilă, în condiţiile în care Israelul a bombardat din nou Fâşia Gaza, iar coloniştii evrei au atacat un sat palestinian din Cisiordania. Mai mult, gruparea terorista Hezbollah, controlată de Iran, a transmis un mesaj de ameninţare la adresa Israelului.
Armata israeliană îşi continuă operaţiunile în Fâşia Gaza, în timp ce la Doha au loc discuţii menite să prevină extinderea războiului din Orientul Mijlociu. Cel puţin două persoane au fost ucise în bombardamentul israelian şi altele au fost rănite.
Un alt atac, de data aceasta al coloniştilor evrei, a avut loc în Cisiordania. Un sat palestinian a fost luat cu asalt şi cel puţin un om şi-a pierdut viaţa.
„Erau aproximativ 100 de colonişti, înarmaţi, şi trăgeau. Oamenii din oraş au venit să ne ajute, când au auzit ce se întâmplă, dar au auzit focurile de armă…Ei (coloniştii) trăgeau, trăgeau cu muniţie de război.”
Între timp, tatăl unuia dintre ostaticii capturaţi de teroriştii Hamas pe 7 octombrie speră ca negocierile din Qatar vor da rezultate.
Tatăl ostaticului Hersh Goldberg-Polin: Cred că premierul Netanyahu înţelege că nu vrea să fie perceput peste 5 sau 20 sau 50 de ani, când istoricii vor analiza, ca premierul care a fost responsabil de 7 octombrie, iar povestea se încheie aici. Cred că el înţelege această moştenire şi că vrea să fie premierul care a reuşit să aducă acasă toţi ostaticii.
Pe de altă parte, gruparea terorista Hezbollah a transmis un mesaj de avertisment Israelului, printr-un videoclip. În imaginile din tuneluri se văd lansatoare de rachete, semn că teroriştii sunt pregatiţi să efectueze noi atacuri asupra Israelului.