„Pentru mine, Jocurile Olimpice de la Tokyo au o tristețe aparte. Absența naționalei feminine de handbal la JO este poate cel mai greu moment pentru mulți dintre noi. Nu ne rămâne decât să ne uităm la televizor la handbalistele străine prezente la Tokyo, unele dintre ele care-și fac veacul prin Liga Florilor – unele valoroase, altele pe care managerii echipelor și antrenorii le cred mai talentate decât sunt – dar cu siguranță prea scumpe pentru noi, o țară în care, din păcate, se investește prea puțin în copiii românilor.
Stau în fața satului olimpic din Tokyo și îmi trec prin față multe personalități ale sportului mondial. Gândul îmi zboară imediat spre Cristina Neagu. Cred că era loc aici și pentru cea care a fost desemnată de patru ori cea mai valoroasă handbalistă a lumii. Dar handbalul este sport de echipă și nu întotdeauna starul poate face diferența. În fața televizorului, va fi cea mai dificilă și mai fierbinte vară din viața Cristinei. Să știi că ești una dintre cele mai valoroase jucătoare ale lumii și să nu fii aici, la Tokyo, în elita acestei discipline olimpice, este mai mult decât o dezamăgire, este un moment al vieții peste care doar cei puternici pot trece.
Nu ne rămâne decât să ne bucurăm că avem cel mai bogat campionat feminin de handbal din lume, că naționala de tineret a terminat pe locul 5 în Europa, deci avem viitor – parafrazând o reclamă agasantă – …viitorul din Germania… – și să dăm vina pe pandemie că nu am ajuns la JO.
Soarele apune la Tokyo, dar sub cele cinci cercuri olimpice, handbalul mare se va juca fără noi…”
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă