Temperatura a coborât până minus 20 de grade în județul Sălaj. Localitatea Camăr, ”polul frigului” în România

Cu o temperatură de minus 20,2 grade Celsius înregistrată în localitatea Camăr, judeţul Sălaj a fost în noaptea de marţi spre miercuri, „polul frigului” în România, potrivit datelor înregistrate la staţiile meteo amplasate de meteorologii amatori de la Severe Weather Alert – Sălaj (SWAS), comparate cu datele oficiale ale Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

12 Ianuarie 2022, 09:45 (actualizat 12 Ianuarie 2022, 09:50) |

inghet

11 spre 12 ianuarie – noaptea în care Sălajul a devenit polul frigului din România, înregistrându-se -20.2 grade Celsius la Staţia SWAS Camăr, iar temperaturile au coborât atât de mult încât au fost mai scăzute decât pe vârfurile munţilor – Staţiile Vârful Omu, Bâlea Lac, Vlădeasa, Ceahlău Toaca – cu care aseară eram la egalitate, dar şi în depresiunile deja celebre din ţară – zona Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Topliţa”, se arată miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a Severe Weather Alert.

Potrivit sursei citate, printre cauzele temperaturilor scăzute se numără degajarea rapidă a cerului dinspre partea de Nord-Vest a ţării faţă de alte zone unde e încă noros şi stratul de zăpadă mai consistent existent momentan în regiunea de Vest, Nord şi Nord-Vest a judeţului.

Severe Weather Alert – Sălaj este un grup de meteorologi amatori care, începând din 2021, a amplasat mai multe staţii meteo în diferite puncte din judeţ şi prezintă în mod constant pe pagina proprie de Facebook prognoze meteorologice pentru Sălaj şi judeţele învecinate.

Source

Distribuie știrea