Tenis: Daniil Medvedev s-a calificat în optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Paris

Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 2 mondial şi deţinătorul trofeului, a debutat cu o victorie la actuala ediţie a turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale în valoare de 2,6 milioane euro, impunându-se cu 7-5, 6-4 în faţa belarusului Ilia Ivaşka.

04 Noiembrie 2021, 08:42 (actualizat 04 Noiembrie 2021, 08:45) |

Daniil Medvedev / FOTO: shutterstock.com

Medvedev, campionul en titre la US Open, care visează în continuare să-l detroneze pe sârbul Novak Djokovic din fotoliul de lider al clasamentului ATP până la sfârşitul anului, va juca în optimi cu americanul Sebastian Korda, care a reuşit să-l elimine tot în două seturi, 6-2, 6-4, pe croatul Marin Cilic, recentul câştigător al turneului de la Sankt Petersburg.

Într-un duel al tinerelor speranţe ale tenisului mondial, spaniolul Carlos Alcaraz (18 ani) s-a impus cu 7-6 (7/1), 7-5 în faţa italianului Jannik Sinner (20 ani, numărul 9 mondial), căruia i-a spulberat astfel orice speranţă de calificare la Turneul Campionilor.

Grecul Stefanos Tsitsipas, favoritul numărul 3, a abandonat miercuri în turul secund. Tsitsipas, finalist anul acesta la Roland Garros, a petrecut mai puţin de o jumătate de oră pe terenul arenei din capitala Franţei, retrăgându-se la scorul de 4-2 în favoarea adversarului său, australianul Alexei Popyrin, numărul 72 mondial.

Rezultate – turul 2:
Gael Monfils (Franţa/N.15) – Adrian Mannarino (Franţa) 2-6, 7-6 (7/4), 6-2
Cameron Norrie (Marea Britanie/N.10) – Reilly Opelka (SUA) 6-3, 6-4
Taylor Fritz (SUA) – Andrei Rublev (Rusia/N.5) 7-5, 7-6 (7/2)
Alexei Popyrin (Australia) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) 4-2 (abandon Tsitsipas)
James Duckworth (Australia) – Lorenzo Musetti (Italia) 6-3, 3-6, 6-3
Dominik Koepfer (Germania) – Felix Auger-Aliassime (Canada/N.9) 6-3, 7-5
Hubert Hurkacz (Polonia/N.7) – Tommy Paul (SUA) 7-5, 7-6 (7/4)
Marcos Giron (SUA) – Diego Schwartzman (Argentina/N.11) 7-6 (7/2), 7-6 (7/4)
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.16) – Karen Hacianov (Rusia) 4-6, 6-2, 6-0
Alexander Zverev (Germania/N.4) – Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 7-6 (7/5)
Carlos Alcaraz (Spania) – Jannik Sinner (Italia/N.8) 7-6 (7/1), 7-5
Hugo Gaston (Franţa) – Pablo Carreno Busta (Spania/N.12) 6-7 (3/7), 6-4, 7-5
Sebastian Korda (SUA) – Marin Cilic (Croaţia) 6-2, 6-4
Daniil Medvedev (Rusia/N.2) – Ilia Ivaşka (Belarus) 7-5, 6-4

sursa agerpres

Source

Distribuie știrea