Tenis: Novak Djokovic nu va putea participa la turneul de la Roland Garros. Schema completă de vaccinare, condiție pentru participarea la competiție

Guvernul francez, care în urmă cu zece zile susţinea că tenismanul sârb Novak Djokovic ar putea participa la turneul de la Roland Garros, chiar dacă nu era vaccinat împotriva Covid-19, a revenit asupra acestei decizii şi a precizat că toţi jucătorii care vor concura la turneul de Mare Şlem de la Paris vor trebui să aibă schema completă de vaccinare, informează agenţia spaniolă EFE.

17 Ianuarie 2022, 11:31 (actualizat 17 Ianuarie 2022, 11:39) |

Novak Djokovic

Rectificarea a venit de la ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, în noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după ce Parlamentul a adoptat definitiv proiectul de lege care impune un certificat de vaccinare pentru multe activităţi ale vieţii sociale, inclusiv asistarea la competiţiile sportive.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, demnitarul francez de origine română a afirmat că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, “în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini”.

Mărăcineanu a profitat de această ocazie pentru a mulţumi mişcării sportive în ansamblul ei pentru acţiunea “de condamnare a ultimilor nevaccinaţi” şi a insistat că toţi trebuie să colaboreze pentru “păstrarea competiţiilor” şi promovarea paşaportului de vaccinare la “nivel internaţional”.

Tot Mărăcineanu afirmase pe 7 ianuarie, în plină dispută politică şi de legalitate în Australia, legată de prezenţa lui Djokovic, că jucătorul sârb ar putea participa la Roland Garros, turneu programat între finele lui mai şi începutul lui iunie.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. El a recunoscut a comis o “eroare umană, cu certitudine nu intenţionată” în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, ”din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură”, după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.

Powered By
CHP Adblock Detector Plugin | Codehelppro