Muzeul Antipa din București înregistrează un succes extraordinar cu sera cu fluturi exotici. Printr-un program pregătit cu un ONG, sunt aduse aici persoane cu deficienţe neurocognitive, senzoriale, psihosociale. Culorile fluturilor au un efect terapeutic asupra acestor oameni. Numai azi au fost programate cinci grupuri, unul venit tocmai din Târgu Mureș.
De la sute de kilometri distanță de București a venit un grup de copii, să vadă ceva inedit în Capitală. Au fost fascinați de aripile Împăratului, Gaiței Codate, Flacării Vii, sau Trandafirului de Catifea. Sunt numele date unor exemplare de pe întreg mapamondul.
Daniela Annastase, Centrul pentru Abilitare și Reabilitare Neuropsihica Brăduț, Sectorul 1: Aceste ieșiri sunt educative, le dezvoltă capacitatea socială, de relaționare și de integrare în grup, sănătatea psihică se îmbunătățește considerabil, și acest lucru este un mare beneficiu, le prelungește starea de bine și se simt fericiți.
Este al doilea an în care Muzeul Grigore Antipa e gazda programului ”Ore liniștite în sera de fluturi pentru persoanele cu dizabilități”. Sera se află în grădina din spatele muzeului, iar aleile au fost adaptate și pentru accesul cărucioarelor cu rotile.
Ruxandra Mateescu, Asociația Supereroi printre noi: Am lucrat mult pe partea de training și de atitudine potrivită cu angajații muzeului și mă bucur că sunt oameni deschiși. Am găsit terenul fertil. Noi l-am gândit inițial ca program pentru familii. Vin și familii, vin și de la centre, în funcție de orele în care se desfășoară. Uneori vin cu părinții, alteori cu însoțitorii de la centre. Dar în principal noi ne adresăm familiilor.
Prin astfel de programe, persoanele cu dizabilități pot petrece timp de calitate în societate. E gratuit inclusiv pentru însoțitori.
Ruxandra Mateescu, Asociația Supereroi printre noi: Am avut proiecții de filme adaptate și incluzive, concerte rock în cluburi, am avut seri de disco și de dans, ore de lectură, excursii. Cred că lucrurile încep să se schimbe.
Marina Bliderișanu, Compartiment Relații publice, Muzeul Antipa: Suntem la început, învățam, avem foarte multe de învățat pe partea asta de nevoi speciale și cu sera ne facem mâna. Urmează și alte programe.
Fluturii exotici ajung la Muzeul Antipa sub forma de pupe. Au nevoie de numai câteva zile în camera de incubație până își arată aripile atât de frumos colorate. Pentru accesarea programului „Ore liniștite în sera de fluturi” muzeul a pus la dispoziție pe site formulare de înscriere și toate informațiile necesare.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă