Testare rapidă în farmacii: Testele de la Ministerul Sănătăţii vor fi gratuite, dar unitățile vor putea percepe un tarif pentru serviciul oferit

11 Mai 2021, 20:10 (actualizat 11 Mai 2021, 21:14) |

500 de mii de teste rapide din stocul Ministerului Sănătăţii vor fi distribuite farmaciilor pentru ca oamenii să poată afla uşor dacă sunt infectați.

Vor fi împărţite în funcţie de numărul unităților înscrise într-o localitate.

Mirela Zamfirescu, preşedinte, Colegiul Farmaciştilor Braşov: Testele antigenice vor fi cu recoltare nazofaringiană. Farmacia va elibera pacientului un buletin de testare, iar pacientul trebuie să fie informat că acel rezultat va ajunge la Direcţia de Sănătate Publică.

Farmaciile trebuie să folosească prioritar testele primite prin DSP. După ce se vor epuiza, le vor putea utiliza pe cele obţinuite de la distribuitorii de pe piaţă, contra cost.

Testele rapide de la Ministerul Sănătăţii sunt gratuite, dar farmaciile vor putea percepe un tarif pentru serviciul oferit, astfel încât să-şi recupereze cheltuielile cu echipamentele de protecţie şi celelalte investiţii făcute pentru activitatea de testare, inclusiv pentru distrugerea deşeurilor medicale.

Fiecare farmacie va calcula costul perceput pentru testare.

Anca Crupariu, purtător de cuvânt, Colegiul Farmaciştilor din România: Mult mai ieftin decât alte testări care se fac acum. Acesta a fost şi scopul: pe de o parte, de a susţine autorităţile în această campanie de testare şi, pe de altă parte, de a susţine şi pacienţii, care se pot testa mai rapid şi mai ieftin.

În jur de o mie din cele opt mii de farmacii s-au arătat interesate. Acum trebuie să obţină un aviz de la DSP şi să-şi instruiască angajaţii care să se ocupe doar de testări.

Acestea vor fi făcute într-un perimetru separat, bine aerisit și cu circuite diferite față de cele pentru pacienții care merg la farmacie.

Testarea poate fi făcută şi în corturi sau în cabine izolate.

Beatrice Speteanu, farmacistă în Bucureşti: Nu avem spaţiu disponibil pentru testare. Amenajarea unui corp exterior este problematică. Costurile ar putea să fie mult mai mari decât la orice altă clinică.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății: Testarea are un rol esențial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare și asigurând un timp scurt între cerere și acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-și facă testul rapid într-un mod accesibil și sigur.

Oficialii speră că prin implicarea farmaciilor se va limita răspândirea coronavirusului pentru ca cei cu simptome se vor putea testa cu usurință.

Următorul pas va fi vaccinarea în farmacii, care acum e în discuţii preliminare.

Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare: Sunt foarte multe aspecte care necesită a fi organizate. Vorbim de flacoane multidoză și atunci este important să asigurăm și numărul peroanelor care se vaccineză în ziua respectivă, când se deschide un flacon.

De la începutul pandemiei, în România au fost prelucrate peste 7,5 milioane de teste RT-PCR și aproape un milion de teste rapide antigenice.

Source

Distribuie știrea