Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat, joi, raportul Comisiei privind diferențele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, în anul 2020 și a vorbit despre diferențe de până la 500 de cazuri între informațiile transmise de un spital pe diferite platforme. Jurnalistul, Cătălin Tolontan a declarat în Ediție Specială, la TVR 1, că ministrul a încercat să amăgească pe toată lumea, fiind vorba despre o raportare din care lipsesc 5.000 de oameni care au murit de COVID, reprezentând o diferență de 25% între cele două baze de date.
Cătălin Tolontan, jurnalist, director editorial Libertatea: Ce ușor devii politician, în sensul rău al cuvântului, nu în sensul responsabilității față de interesul public, ce ușor vii și spui diferențe de până la 500 de cazuri la spitale, în loc să spui deschis că 5000 de rîntr-un fel confuzant pentru public și discreditant pentru funcția pe care o ocupă, de ministru al sănătății, venin de la un partid nou, care promite transparența, a încercat să amăgească pe toată lumeaomâni care au pe certificatele medicale, constatatoare ale decesului, trecut COVD, drept motiv al decesului, în 2020, nu au fost raportați publicului de către Guvernul României. Noi am știut la finalul anului 2020 că avem 16.800 de morți de COVID și am avut 21.800 de morți de COVID. Adică cu 5.000 de oameni în plus. 5.000 de oameni înseamnă Sala Polivalenta din București plină, a subliniat jurnalistul.
Cătălin Tolontan spune că nu pot fi două raportări legale și corecte cu o diferență de 25% între ele. Când lipsesc 5.000 de oameni pe care tu nu i-ai comunicat publicului, tu, statul român, nu pot să spui că ambele sunt corecte.
Jurnalistul este de părere că ministrul Sănătății a încercat într-un fel confuzant pentru public și discreditant pentru funcția pe care o ocupă, de ministru al sănătății, venin de la un partid nou, care promite transparența, a încercat să amăgească pe toată lumea, spunând că este diferență între raportări, Nu, este vorba despre diferența între realitate (…) și o bază de date. Nu discutăm despre două xl-uri aici, discutăm despre o realitate a morții și felul în care această realitate a morții a fost oglindită, a declarat la TVR 1 jurnalistul Cătălin Tolontan.