Parisul a fost desemnat încă o dată cea mai atractivă destinație urbană din lume, potrivit unui raport anual al companiei globale de cercetare de piață Euromonitor International, citat de CNN.
Top 100 City Destinations, realizat în parteneriat cu compania de date Lighthouse, a analizat principalele orașe din întreaga lume și le-a clasificat în funcție de criterii precum turismul, sustenabilitatea, performanța economică și sănătatea și siguranța.
Europa domină, cu șapte dintre primele 10 orașe și 63 de țări în primele 100. Singurele orașe non-europene din top 10 au fost Dubai pe locul 2, Tokyo pe locul 4 și New York pe locul 8.
Madrid a ocupat locul al treilea, în timp ce Amsterdam, Berlin și Roma s-au situat pe locurile 5, 6 și, respectiv, 7. Barcelona și apoi Londra au completat topul 10.
Asia are o prezență bună în top 20, Singapore s-a clasat pe locul 11, Seul pe 14, Osaka pe 16 și Hong Kong – 17 .
Raportul atribuie succesul Europei „urbanizării rapide și adoptării pe scară largă a tehnologiei”. Călătorii doresc acum internet de mare viteză, opțiuni flexibile de rezervare și spații pentru lucrul la distanță.
Tokyo a intrat pentru prima dată în top 10, ceea ce, potrivit raportului, se datorează îmbunătățirii infrastructurii turistice, relaxării reglementărilor legate de Covid-19 și slăbirii yenului – care oferă vizitatorilor internaționali un raport calitate-preț foarte bun.
Istanbulul a avut cei mai mulți vizitatori internaționali în 2023
În top 100 au fost patru nou-veniți, care se pot lăuda cu performanțe turistice îmbunătățite în acest an: Washington DC pe locul 48, Montreal pe locul 68, Santiago pe locul 88 și Vilnius pe locul 92.
Călătoriile internaționale au continuat să își revină puternic, numărul de călătorii urmând să ajungă la 1,3 miliarde de călătorii până la sfârșitul anului 2023 – generând aproximativ 1,7 trilioane de dolari în cheltuieli turistice globale.
Istanbulul este pe primul loc în ceea ce privește numărul de sosiri internaționale în 2023, urmat de Londra și apoi de Dubai.