Tot mai mulți copii ajung în spital cu Covid-19. Creşte şi numărul cazurilor de infectare la adulţi

29 Iunie 2022, 18:02 (actualizat 29 Iunie 2022, 19:15) Știrile TVR |

Diana Brâncuș, jurnalist senior TVR: „Potrivit ultimului bilanţ oficial, 78 de copii erau internaţi cu Covid în toată ţara, săptămâna trecută. Unul chiar la Terapie Intensivă. Este o creştere de peste 60 la sută faţă de săptămâna anterioară. Cei mai mulţi sunt la institutul Matei Balş din Capitală. Acolo sunt trataţi pentru Covid de la bebeluşi de câteva luni până la copii de 14 ani”.

În fiecare zi, pe paturile de spital de la Matei Balş sunt între 50 şi 60 de copii. Mulţi au luat virusul de la părinţi, care au avut forme uşoare. Locurile sunt acum mai tot timpul ocupate, şi pentru că fiecare micuţ e internat cu un părinte.

Dr. Adrian Marinescu, medic primar infecţionist, director medical Institutul „Matei Balş”: Când sunt foarte mici de vârstă, e greu să nu-i internezi şi să-i ţii sub observaţie, chiar dacă ei fac în general forme uşoare. Creşterea generală, că de aici plecăm, era totuşi prognozată. Creşteri, mai ales cu subvariantele BA 5 şi BA 4 erau de aşteptat. Formele sunt în general uşoare. Nu sunt pacienţi cu insuficienţă respiratorie. Nu sunt cazurile grave despre care ştiam înainte. Îi sfătuiesc pe oameni în general: Rămânem calmi. Vorbim de o convieţuire. Dar riscul de infectare există şi trebuie prudenţă.

În judeţul Cluj, numărul celor internaţi cu Covid a crescut de patru ori şi jumătate într-o singură săptămână. Şi a mai fost deschisă o secţie la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Sunt deja 46 de bolnavi cu SARS-CoV-2, între care opt copii. Din 19 paturi de ATI, şase sunt ocupate.

Dr. Irina Filipescu, purtător de cuvânt, Spitalul de Boli Infecţioase Cluj: Simptomele sunt relativ similare cu ce se ştie despre infecţia Covid, febră, tuse, dispnee. La pacienţii pediatrici predomină partea de febră înaltă, de deshidratare, de simptome de tract respirator superior.

Autorităţile spun că, dacă va fi nevoie, vor creşte din nou numărul de paturi pentru cei cu Covid. Infectările depistate se tot înmulțesc de două săptămâni, iar multe cazuri ajung la camerele de gardă.

Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj: Asta putem să o punem în primul şi primul rând, zicem noi, pe partea de apariţie a acestor subvariante a variantei Omicron.

La Spitalul Victor Babeş din Bucureşti, sunt ocupate acum toate cele 33 de locuri rămase pentru Covid după scăderea incidenţei infectărilor.

Dr. Simin Florescu, manager, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti: Era clar că o să apară un nou val, dar nu aşa de repede. Tot ce înseamnă aglomerări, petreceri, distracţii, vacanţe, precipită transmiterea, desigur, mai ales că există oameni încă expuşi, nevaccinaţi şi cu alte probleme. Sunt deocamdată simptome de Omicron, de tract respirator superior, în special, dar sunt şi pacienţi cu fenomene de tip pneumonic care necesită spitalizare, nu foarte mulţi, în general nevaccinaţi şi fără boostere şi în general vârstnici cu comorbidităţi.

Medicii îi sfătuiesc pe oameni ca măcar în spaţiile aglomerate să încerce să se protejeze. Iar cei mai vulnerabili, să se vaccineze la medicii de familie.

Comitetul pentru vaccinarea anti-Covid îşi încetează activitatea.

Source

Distribuie știrea