Tragedie într-o comună gălățeană: Un bărbat și-a ucis partenera de viață și apoi s-a sinucis

Un bărbat și-a omorât concubina și apoi și-a pus capăt zilelor. Cel puțin, aceasta este varianta luată în calcul de anchetatori. I-au găsit fără suflare cei doi copii ai lor. Scenele care au urmat au impresionat până la lacrimi vecinii, iar Protecția Copilului încearcă să găsească o soluție pentru minorii rămăși orfani. Vă avertizăm că urmează informații cu puternic impact emoțional!

27 August 2021, 18:02 (actualizat 27 August 2021, 19:17) |

Iuliana avea trei copii dintr-o căsnicie eșuată – două fete, dintre care una majoră și căsătorită și un băiat de nouă ani. Cu actualul partener trăia de ani buni, iar vecinii spun că, în general, nu erau probleme în familie. Joi seara, însă, cei doi copii care locuiau cu ei s-au întors de la o mătușă și au descoperit nenorocirea. Mama era fără viață în pat, acoperită cu o pătură, iar tatăl în grajd, unde se sinucisese.

Medicii de la ambulanță nu au mai putut face nimic.

Pentru cei doi copii, dar mai ales pentru cel mic, șocul a fost total. Vecinii povestesc în lacrimi disperarea lui.

Procurorii au deschis două dosare penale și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

Source

Distribuie știrea