Tragedie într-un sat din Bistrița Năsăud. Atenție, sunt informații şi imagini care vă pot afecta emoțional! Un bărbat și-a incendiat soția și unul dintre cei trei copii. Ceilalți doi au scăpat fără să fie răniți. Victimele au ajuns la spitale din trei orașe, inclusiv în Capitală, după ce mai multe ambulanțe și două elicoptere au fost mobilizate la locul tragediei. Vă reamintim, la numărul unic de urgență 119 puteţi anunță cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor. Iar situațiile de violenţă domestică pot fi semnalate la numărul 0800.500.333.
Tragedia s-a produs în satul Nepos, comuna Feldru, din Bistrița-Năsăud. După un apel la 112 dat de rude, locul din față casei familiei a fost împânzit de ambulanțe. Medicii au găsit 3 victime. În starea cea mai gravă, soția agresorului, în vârstă de 33 de ani, care a suferit arsuri pe 90% din suprafață corpului. Femeia a fost dusă cu un elicopter SMURD la o clinică din Târgu Mureș.
O fetiță de 9 ani a suferit și ea arsuri pe picioare. Medicii estimează că este afectată 20% din suprafață corpului și a fost dusă la clinică Grigore Alexandrescu din București. Agresorul, tatăl a trei copii, are și el arsuri.
În casă mai erau doi copii ai familiei, doi băieţi de 13 și 3 ani, care nu se aflau în încăperea incendiată de tată. Vecinii și rudele sunt șocați de cele întâmplate și pun pe seama unei posibile depresii gestul bărbatului. El a lucrat 15 ani în Franța și apoi în satul din Bistrița, dar s-a îmbolnăvit și atunci au început neînțelegerile în familie.
Polițiștii fac cercetări, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița a fost deschisă o anchetă.
Bărbatul de 42 de ani are arsuri pe membre și pe față și primește îngrijiri la Spitalul de Urgență din Bistrița. Va răspunde la întrebările procurorului atunci când starea de sănătate i-o va permite.
Vă reamintim că la numărul unic 119 puteți semnala cazurile de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copiilor. Iar cazurile de violenţă domestică pot fi semnalate la numărul 0800 500 333.