Trei bărbați sechestrați de peste 12 ani la o stână din județul Iași au fost eliberați joi

Cele trei victime erau sechestrate, abuzate, înfometate, bătute și exploatate la stână, iar condițiile de trai în care acestea au fost găsite sunt echivalente cu tortura și degradarea absolută, potrivit unui conunicat al organizației „Justice and Care Romania”.

Bărbații au fost eliberați joi de Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Iași din sclavia în care se aflau de 12, 14, respectiv 17 ani. La eliberarea lor a participat și navigatorul de la „Justice and Care Romania”.

Pierduți în mijlocul unui câmp, cei trei bărbați au fost ademeniți cu peste 12 ani în urmă să vină să lucreze contra unei sume de bani la paza și îngrijirea animalelor.

Aceștia au fost sechestrați, bătuți cu furca, picioarele, ciomagul, supuși la munci grele fără pauză sau hrană, refuzați de la orice sprijin și asistență medicală,  când au suferit de diferite boli și torturați atunci când au încercat să evadeze. Tentativele de evadare au fost întotdeauna zădărnicite de complicitatea implicită sau explicită a diferiților oameni din comunitate care raportau ”stăpânului” încercarea de fugă.

Cu un trecut dramatic și familii inexistente, victimele sunt în prezent audiate de poliție și DIICOT, iar Justice and Care România le sprijină cu asistență directă, servicii medicale, igienizare, identificare cazare, asigurare mijloace de comunicație, servicii de sprijin și consiliere. De asemenea, navigatorul Justice and Care însoțește, ca de fiecare dată, victimele la audierile de la poliție pentru sprijin emoțional și facilitarea dialogului cu organele de aplicare a legii, grație deschiderii BCCO Iași, care a creat un model de bună practică din perspectiva abordării orientate pe victimă.

15% dintre victimele traficului de persoane identificate în anul 2023, au fost exploatate prin muncă. Se constată astfel o creștere a numărului de victime exploatate în diferite munci în mediul rural, marea majoritate în România. Peste 60% dintre cazurile de exploatare prin muncă au avut loc pe teritoriul României. La nivel național, în anul precedent au fost oficial înregistrate 451 de victime, însă această cifră reprezintă doar dimensiunea vizibilă a acestui fenomen.

Organizația internațională Justice and Care a fost înființată în Marea Britanie în anul 2008 din convingerea că, pentru a anihila sclavia modernă și traficul de persoane, este fundamental ca guvernele, forțele de poliție și societatea civilă să-și unească forțele. Justice and Care operează în Marea Britanie, Bangladesh, Statele Unite ale Americii și România, iar cele 4 birouri de țară acoperă prin activitatea lor 3 continente: America, Asia și Europa. Organizația din România dezvoltă activități și programe la nivel național și la nivelul Uniunii Europene.

Distribuie știrea