Trei cercetători de la un laborator de virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit cu simptome suficient de grave încât să meargă la spital, în noiembrie 2019, a relatat duminică Wall Street Journal, care citează un raport al serviciilor de informaţii ale SUA, transmit Reuters, dpa şi EFE.
Raportul, despre care nu s-a aflat până acum, ar putea alimenta apelurile la extinderea investigaţiilor asupra teoriei că noul coronavirus a „scăpat” dintr-un laborator chinezesc, cu toate că experţii OMS care au fost în China la începutul acestui an au afirmat că această versiune este „extrem de improbabilă”, menţionează dpa.
Informaţia vine în contextul în care OMS are prevăzută săptămâna aceasta o şedinţă la care ar urma să se discute despre următoarea etapă a anchetei privind originea noului coronavirus.
În ianuarie, în ultimele zile ale administraţiei preşedintelui Donald Trump, o „fişă informativă” a Departamentului de Stat a indicat că în toamna lui 2019 mai mulţi cercetători de la Institutul de virologie din Wuhan (WIV) au prezentat simptome corespunzătoare atât COVID-19 cât şi altor afecţiuni sezoniere comune.
Documentul serviciilor de informaţii prezintă mai detaliat numărul celor care s-au îmbolnăvit, momentul şi vizitele lor la spital.
Un oficial citat de Wall Street Journal a menţionat că aceste informaţii trebuie investigate mai în profunzime, iar altul a notat că, deşi informaţiile sunt „precise”, nu se explică de ce s-au îmbolnăvit respectivii cercetători.
Administraţia Trump a susţinut teoria că virusul a pornit dintr-un laborator din Wuhan, în timp ce administraţia noului preşedinte democrat Joe Biden a făcut apel la strângerea de dovezi suplimentare, înainte de a se trage concluzii privind originea virusului.
După vizita în Wuhan, echipa de cercetători ai OMS nu a ajuns la o concluzie definitivă în acest sens. China, care a raportat primele cazuri de îmbolnăvire la sfârşitul lui 2019, a respins teoria că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator.
Sursa: Agerpres
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă